x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Funcționari crescuți încă din facultate

Funcționari crescuți încă din facultate

de Diana Scarlat    |    04 Iul 2017   •   13:10
Funcționari crescuți încă din facultate

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) şi Asociaţia Municipiilor din România (AMR) au încheiat un protocol de colaborare, pentru a se asigura eficienţa studiilor universitare în administraţia locală. Începând de acum, studenţii de la facultăţile care pregătesc funcţionari publici vor avea posibilitatea să lucreze în administraţia locală, iar universităţile vor face şi cursuri pentru angajaţii primăriilor. Primăriile îşi asigură, prin acest protocol, specialişti bine pregătiţi.

În România sunt 103 municipii şi şase primării de sector, în Bucureşti, iar peste 60% dintre acestea sunt suficient de bogate pentru a putea oferi, cel puțin teoretic, salarii atractive angajaţilor, chiar şi în conformitate cu  noua lege a salarizării. Municipiile au avantajul unei mai bune dezvoltări economice, astfel încât angajaţii pot fi plătiţi mult mai bine, iar acest avantaj a făcut posibil şi protocolul de colaborare conform căruia primăriile din municipii vor asigurarea baza de practică şi vor acorda burse pentru studenţii universităților membre CNR, în funcţie de programele interne ale AMR și ale municipiilor membre. Cu toate acestea, tinerii specialişti sunt greu de atras în primării, din cauza problemelor din sistem, iar posibilităţile de angajare sunt, deocamdată, minime. „Pe lângă faptul că se blochează posturile în administraţia locală, de la 1 ianuarie se vor face şi restructurări, care, în România, se traduc prin concedieri de personal. În municipiile bogate se pot da salarii mai mari angajaţilor, cu condiţia să fie de acord Consiliul Local, dar în limita resurselor financiare ale fiecărei localităţi”, explică Bogdan Hosu, liderul Cartel Alfa. Protocolul presupune şi proiecte europene comune, dar şi sprijinul din partea CNR pentru formarea profesională continuă a angajaţilor din primării.

×