x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

16 Noi 2005   •   00:00
PROTEST. Minerii din Valea Jiului si cei din Gorj, desi au aceleasi revendicari, vor protesta separat. Astfel, ortacii din Vale vor participa la un miting organizat la 24 noiembrie, cu o zi inainte fata de cel la care vor participa minerii din Gorj si Deva, pregatit de Centrala Nationala Miniera condusa de Marin Condescu. (Monalise Hihn)

BRD - MODERNIZARE. Sistemul de ATM-uri si POS-uri al BRD - Groupe Societe Generale va fi oprit vineri intre orele 0:00 si 7:00 si sambata intre miezul noptii si 8:00. Cardurile BRD nu vor putea fi utilizate in acest interval nici in alte retele. Intreruperea este necesara pentru a introduce un sistem care le va permite clientilor sa efectueze toate operatiunile bancare printr-un cont curent unic. (Adrian Mihai)

OPRISAN - INTERDICTIE. Procurorii anticoruptie au luat masura interdictiei de a parasi tara pentru presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan, invinuit pentru abuz in serviciu, utilizarea subventiilor in alte scopuri, asociere in vederea comiterii de infractiuni, fals si uz de fals. Masura interdictiei a fost luata pentru o perioada de 30 de zile.

FINANTARE. Capitalizarea Eximbank si suplimentarea surselor alocate programului de investitii destinat IMM vin in sprijinul unor categorii ce intampina inca diferite probleme de echilibru economic, a declarat ieri vicepremierul George Copos. La rectificarea bugetului pe anul 2005 s-a aprobat recapitalizarea Eximbank, prin alocarea sumei de 70 de milioane de lei. Alte 20 de milioane de lei au fost redistribuite programului de investitii destinat IMM.

PROCES. Ministerul Apararii Nationale va fi chemat in judecata de Consiliul Judetean Suceava pentru a fi obligat sa puna in aplicare o hotarare de guvern din 2004. Documentul transfera catre CJ o parte din cladirea Centrului Militar Judetean. Presedintele consiliului, Gavril Marza, a spus ca situatia a fost sesizata si de inspectorii Camerei de Conturi Suceava. (Nicu Amuraritei)

SECHESTRU. Executorii judecatoresti au pus ieri sechestru pe locuinta lui Horatiu Comanescu, fiul fostului presedinte al Consiliului Judetean Valcea. Odrasla baronului local PSD a achizitionat in vara, robineti de la o societate comerciala in valoare de 2,7 miliarde de lei, pe care i-a achitat cu un bon de ordin fara acoperire bancara. (Alexandra Chivu)

ACCIDENT. Trei persoane au murit ieri dimineata la intrarea in Aiud, dupa ce o Ambulanta a fost strivita de doua TIR-uri. Cei trei ocupanti ai Ambulantei, intre care si un pacient, au murit pe loc. Soferii autotrenurilor au fost internati in stare grava. Circulatia a fost blocata aproximativ doua ore. Din primele cercetari se pare ca accidentul s-a produs din cauza soferului de pe salvare, care a incercat sa faca o depasire pe carosabil ud si cu vizibilitate redusa din cauza cetii. (Lucian Dobrater)

VANGHELIE, ABSENT. Edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, a "chiulit" din nou de la procesul prin care il acuza pe primarul general Adriean Videanu de calomnie. Avocatul lui Vanghelie a sustinut ieri ca acesta este bolnav si a cerut un nou termen, dar nu a avut acte medicale doveditoare. Instanta a notat ca absenta este nejustificata, in conditiile in care Vanghelie lipseste pentru a patra oara de la termene.
×
Subiecte în articol: observator