Curtea de Apel Cluj urmează să dea verdictul în cazul fostului director general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, care a fost acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de corupţie şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Alături de Noapteş mai sunt acuzaţi doi foşti directori din cadrul CFR Călători, dar şi câţiva afaceriştii printre care se află Vasile Mureşan, Mitică Călin şi Emil Sabo. Procurorii anticorupţie susţin că Alexandru Noapteş a cumpărat pentru CFR şase locomotive la mâna a doua din Germania, prin intermediul firmelor Activ Invest şi Remarul 16 Februarie SA. Cele două societăţi au cumpărat locomotivele cu 120.000 de euro bucata, apoi au fost revândute către CFR Călători cu 1,9 milioane euro fiecare. Practic Noapteş a plătit din banii statului un preţ de 16 ori mai mare. “Prejudiciul reţinut în dauna SNTF CFR Călători este de 2.823.882 lei, rezultând din diferenţa dintre preţul plătit pentru cele şase automotoare de către SNTF CFR Călători şi preţul plătit pe aceleaşi vehicule de SC ACTIV INVEST SRL din care se scad cheltuielile efectuate în fapt de SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA”, se precizează într-un comunicat al DNA. În acest caz, magistraţii de la Judecătoria Cluj l-au achitat pe Alexandru Noapteş, dar procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Cluj.
Ancheta ANI
Alexandru Noapteş a fost considerat cel mai bogat funcţionar public din România, în perioada în care a deţinut funcţia de director general al CFR. Dar a fost luat la verificat de Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că Alexandru Noapteş nu poate justifica o sumă de aproximativ 2,8 milioane de euro, bani obţinuţi în perioada 2005-2009. În urma evaluărilor demarate la data de 16.11.2010, inspectorii de integritate au constatat că veniturile totale obţinute în perioada 2005-2007 de către Alexandru Noapteş, împreună cu soţia sa, Manuela, au fost de 816.789,77 lei (aprox. 232.385,84 euro), iar averea deţinută de familia Noapteş este, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, de 10.642.768,26 lei (aprox 3.027.986,87 euro). În consecinţă, familia fostului director CFR Călători nu poate justifica 9.825.978,49 lei, aproximativ 2.795.601,03 euro.