x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex vrea să cumpere peste 84 de milioane de cartele de acces la metrou cu cinci milioane lei

Metrorex vrea să cumpere peste 84 de milioane de cartele de acces la metrou cu cinci milioane lei

20 Noi 2009   •   00:00

Metrorex intenţionează să cumpere 84,02 milioane de cartele de acces la metrou, care vor fi livrate în patru tranşe pe parcursul unui an, valoarea estimativă a contractului fiind de 4,99 milioane de lei, fără TVA.
Din numărul total al cartelelor, 66,91 milioane unităţi vor fi cu două călătorii, 11,92 milioane cu zece călătorii, 3,3 milioane de abonamente, 84.000 de cartele valabile o zi, 1,2 milioane vor fi abonamente reduse pentru elevi şi studenţi, 300.000 vor fi legitimaţii de călătorie şi 300.000 legitimaţii blanco.

Finanţarea va fi asigurată din venituri proprii şi din subvenţii, iar plata va fi efectuată în termen de 30 de zile de la recepţia cartelelor.
"Contractul va fi încheiat în 2010, în condiţiile în care vor fi identificate sursele de finanţare prin care se asigură fondurile necesare în vederea îndeplinirii contractului de achiziţie publică", se arată într-un anunţ al Metrorex.
Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mic, urmând ca ofertele să fie deschise la 17 decembrie.
Între 450.000 şi 500.000 de persoane circulă zilnic cu metroul.

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator