x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ofiţer DGA, condamnat pentru omor din culpă

Ofiţer DGA, condamnat pentru omor din culpă

de Gabriela Mladin    |    12 Iun 2014   •   10:30
Ofiţer DGA, condamnat pentru omor din culpă

Fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie din Gorj, Mirel Păsărelu a fost condamnat, ieri, de judecătorii Curţii de Apel din Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Decizia nu este definitivă, dar dacă va rămâne sub această formă, ofiţerul anticorupţie îşi va pierde locul de muncă. Acesta este acuzat că a omorât un om şi a părăsit locul accidentului.

La doi ani de la producerea accidentului de circulaţie în care ofiţerul DGA Gorj, pe atunci şef al acestei structure, a omorât un om, judecătorii Curţii de Apel din Craiova au pronunţat prima sentinţă de condamnare. Magistraţii l-au găsit vinovat pe Mirel Părăselu pentru moartea unui bărbat şi părăsirea locului accidentului.

Instanţa l-a mai obligat pe fostul şef al Direcţiei Anticorupţie să plătească daune morale rudelor bărbatului ucis, în valoare de 140.000 lei. Banii vor fi achitaţi din poliţa de asigurare pe care acesta o deţine.

Totuşi, dacă şi în urma recursului, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va rămâne acceaşi sentinţă ofiţerul îşi va pierde locul de muncă, întrucât condamnarea este incompatibilă cu statutul deţinut de acesta.

N-a ştiut că a omorât un om

În 2012, Mirel Pasarelu era şef al structurii anticoruptie de la Gorj şi a fost schimbat de pe această poziţie după ce a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor din culpă şi părăsirea locului accidentului. Atunci, ofiţerul a lovit mortal un pieton care se întorcea de la serviciu în zona Padeş, din judeţul Gorj şi a părăsit locul accidentului. Abia a doua zi s-a predat autorităţilor, după ce politiştii îl identificaseră pe camerele de supraveghere. Procurorii l-au arestat pentru 29 de zile, iar ofiţerul a explicat că

nu ar fi ştiut că a omorât un om, senzaţia lui fiind că a trecut cu maşina peste un lemn. De aceea şi-a continuat drumul, iar despre moartea unui pieton ar fi aflat de la presă a doua zi.


×