Britanicii care au răspuns unui chestionar comandat de "Get Britain Out", un grup britanic antieuropean de lobby au trimis un mesaj clar premierului David Cameron: menţinerea restricţiilor impuse României şi Bulgariei. Aproape opt din zece (79%) persoane chestionate nu-i vor pe români şi bulgari în Marea Britanie, în contextul unor temeri privind venirea un val de imigranţi, relatează Daily Express.
"La nivelul tuturor partidelor, regiunilor şi grupurilor demografice, publicul cere Guvernului să menţină controlul asupra imigraţiei din România şi Bulgaria. Problema este că regulile privind libera circulaţie în UE permit oricui din Uniune să vină să trăiască în Marea Britanie", a declarat Tim Aker, purtătorul de cuvânt al organizaţiei "Get Britain Out". El a precizat că imigranţii sunt "eligibili" să primească locuinţe şi ajutoare sociale fără să fi contribuit la buget. "Acest sondaj arată că poporul britanic vrea să ia înapoi controlul asupra frontierelor, iar singurul mod de a face acest lucru este ieşirea din UE", a mai spus Aker.
Jurnaliştii britanici scriu că, potrivit sondajului realizat de ComRes, 89% dintre alegătorii cu vârste de peste 65 de ani se opun anulării restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor. Cea mai puternică opoziţie s-a înregistrat în Yorkshire şi Humberside, unde 88% dintre persoanele chestionate s-au pronunţat în acest sens. În West Midlands, 87% dintre cei chestionaţi se opun anulării restricţiilor, în partea de sud-est 82%, iar în Scoţia 81%, aduagă publicaţia.
Guvernul britanic s-a abţinut să estimeze câţi români sau bulgari ar putea veni în Marea Britanie începând din ianuarie 2014, după anularea restricţiilor. În vederea limitării migrării, o opţiune analizată ar fi trimiterea înapoi a imigranţilor care nu au loc de muncă, iar alta solicitarea ca imigranţii să demonstreze că se pot întreţine financiar pe o perioadă de şase luni.
"Vă rugăm, NU VENIŢI în Marea Britanie!"
"Vă rugăm să nu veniţi în Marea Britanie - plouă şi locurile de muncă sunt puţine şi prost plătite!". Astfel ar suna un posibil slogan al campaniei pe care Londra ar putea-o lansa pentru a descuraja lucrătorii români şi bulgari să vină în Marea Britanie, după eliminarea restricţiilor pe piaţa britanică la finalul acestui an, scrie presa britanică.
Această campanie va "corecta impresia potrivit căreia străzile de aici sunt pavate cu aur", a declarat un oficial la sfârşitul săptămânii, potrivit The Guardian, care adaugă că nu s-au dezvăluit informaţii despre felul în care va arăta campania, dacă aceasta îi va prezenta pe britanici "cât mai groaznic posibil" sau îi va încuraja pe potenţialii imigranţi să se bucure de Carpaţii români sau staţiunile bulgare de la Marea Neagră. În contextul în care guvernele din lumea întreagă cheltuiesc sume importante angajând consultanţi din Londra să le facă imagine, "ar fi o ironie dacă Marea Britanie ar opta să îşi strice imaginea", mai scriu jurnaliştii britanici.