x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestele anti-restricții din București: 188 de persoane audiate, amezi de peste 200.000 de lei

Protestele anti-restricții din București: 188 de persoane audiate, amezi de peste 200.000 de lei

de Georgiana Oprea    |    30 Mar 2021   •   10:00
Protestele anti-restricții din București: 188 de persoane audiate, amezi de peste 200.000 de lei
Sursa foto: Captura Antena 3

Un număr de 188 de persoane au fost audiate în urma protestului de luni seara din București, a informat, marți, șeful Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Bogdan Berechet. De asemenea, au fost date amenzi de peste 200.000 de lei, fiind deschise dosare penale pentru ultraj și distrugere.

„Poliția Capitalei a declanșat cercetări pentru ultraj, dar și pentru tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, port de obiecte periculoase. Vorbim despre vitrine distruse, tonomate de alimente, mobilier stradal, stații de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport. 188 de persoane au fost duse la Poliție, sun fotografiate, amprentate, mare parte au fost sancționate. Au fost date 222 de amenzi, în valoare de peste 200.000 de lei. Opt sancțiuni au fost date organizatorilor. Au fost peste 1.500 de manifestanți. Nu avem informații despre intenția unor noi proteste în Capială.”, a precizat șeful Poliției București.

În urma protestului, 12 jandarmi au fost răniți, trei dintre aceștia fiind transportați la spital, a prezicat directorul general al Jandarmeriei Capitalei, Ionel-Cătălin Stegăroiu.

Prefectul Capitalei și șefii Jandarmeriei și Poliției București au precizat că un grup de 300 de oameni s-au așezat pe carosabil, trei persoane au încercat să iasă din coloana de manifestanți, iar la intervenția jandarmilor tot grupul a devenit violent și a aruncat cu pietre în jandarmi.

„Au fost două proteste, la Piața Victoriei și Universitate. Spre miezul nopții, un grup de manifestanți s-au așezat pe carosabil fără niciun motiv. La un moment dat, trei persoane au schimbat direcția de mers, colegii mei au încercat să dialogheze cu ei. Au devenit violenți. La momentul imobilizării acestor persoane, manifestanții de pe carosabil au aruncat cu pietre, au adresat injurii forțelor de ordine. Am identificat 188 de persoane, 12 colegi au fost răniți, trei dintre ei au ajuns la spitalul Floreasca pentru îngrijiri, nu a fost necesară internarea.”, a precizat șeful Jandarmeriei Capitalei.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat, marți dimineață, într-o postare pe contul său de Facebook, că cei care au instigat la violență trebuie să plătească. Acesta i-a felicitat pe jandarmi „atât pentru calmul de care au dat dovadă și care a dus la protejarea cetățenilor pașnici, dar și pentru fermitatea și profesionalismul cu care au oprit violențele din această noapte”.

Mii de oameni au participat noaptea trecută la proteste în mai multe orașe alte țării împotriva noilor restricții introduse de autorități. Mulți dintre participanți nu au purtat măști de protecție.

×