Opt persoane, între care şi un copil, au fost rănite, luni seară, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, în zona localităţii sucevene Dărmăneşti, după ce un microbuz cu călători a intrat într-un TIR, microbuzul fiind lovit din spate de un autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, luni seară, pe DN 2, un microbuz plin cu călători, condus de un şofer în vârstă de 46 de ani, a depăşit linia continuă la ieşire din localitatea Dărmăneşti şi a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de un TIR, fiind, de asemenea, lovit din spate de un autoturism înmatriculat în Botoşani.
În urma impactului, şapte persoane din microbuz, între care şi un copil, au fost rănite, două fiind în stare mai gravă, iar o femeie din autoturism a fost rănită uşor, a spus Epureanu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, în zona respectivă au fost trimise şapte ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, care au preluat răniţii şi i-au transportat la spital.
El a precizat că între răniţi se află un copil în vârstă de cinci ani, pasager în microbuz.
Unul dintre medicii coordonatori din cadrul Dispeceratului Unic Integrat, Alexandru Lăzăreanu, a declarat că cei trei medici care s-au deplasat la locul accidentului au acordat asistenţă medicală răniţilor, care au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din SJU Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.