x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat atacat de o ursoaică în apropierea cabanei Padina

Bărbat atacat de o ursoaică în apropierea cabanei Padina

28 Ian 2014   •   08:39
Bărbat atacat de o ursoaică în apropierea cabanei Padina

Un bărbat angajat la cabana Padina din Masivul Bucegi a fost atacat de un urs, în noaptea de luni spre marţi.

Omul a reuşit să se refugieze în cabană, fiind, ulterior, transportat de către  jandarmii montani la Sanatoriul Moroieni, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spitalul din Pucioasa.

Conform Mediafax, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.00, o femeie de la cabana Padina a sunat la 112 şi a anunţat că un angajat al cabanei, care a ieşit din imobil şi s-a îndepărtat la aproximativ o sută de metri de aceasta, a fost atacat de un urs. Femeia, care a auzit zgomot afară, a ieşit la uşa cabanei să vadă ce se întâmplă, moment în care bărbatul a reuşit să se refugieze în cabană.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a suferit mai multe zgârieturi în urma atacului ursului, dar în momentul în care a fost preluat de către echipajul medical era în stare stabilă, fiind conştient, însă foarte speriat.

Jandarmii montani spun că omul a căzut victimă unei ursoaice cu doi pui, care nu a intrat încă în hibernare.

×
Subiecte în articol: atacat de urs cabana padina