x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vorbe de duh

Vorbe de duh

07 Iun 2006   •   00:00
  • E bine sa compui scrisori de dragoste. Exista lucruri pe care nu-ti vine sa i le ceri amantei prin viu grai - de pilda, banii.
    Henri de Regnier

  • Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le invete un critic este cum sa doarma la teatru fara sa-l observe nimeni.
    William Archer

  • Presupun ca o sa ajungeti director de scoala, domnule. Asa se intampla cu cei mai multi dintre gentlemenii inchisi aici pentru ultraj.
    Evelyn Waugh

  • America este tara valurilor statornice si a nevestelor schimbatoare.
    Brendan Behan

  • Operatia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din alta cauza.
    John Chiene

  • Un singur om m-a inteles si nici acela nu m-a priceput.
    G.W.Hegel
  • ×
    Subiecte în articol: observator