x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu despre legea salarizării: Dacă ar fi fost film, lua Zmeura de Aur

Alina Gorghiu despre legea salarizării: Dacă ar fi fost film, lua Zmeura de Aur

10 Apr 2017   •   18:17
Alina Gorghiu despre legea salarizării: Dacă ar fi fost film, lua Zmeura de Aur

Alina Gorghiu reacționează după ce șeful PSD a declarat că mai lasă Legea Salarizării Unice la ”dospit”.

Fostul copreședinte al PNL a postat un comentariu acid pe pagina sa de Facebook: „Dacă legea salarizarii unice ar fi film, ar lua Zmeura de Aur! Legile PSD - avioane de hârtie catapultate din Kiseleff. A câta oară PSD se joacă cu minţile alegatorilor? A câta oară dna Olguța Vasilescu ne duce cu zăhărelul? Eu nu mai ştiu să număr de câte ori dl Dragnea îşi arată public propriul guvern cu degetul pentru ca nu-i aşa, domnia sa, ştie mai bine cum e treaba cu programul de guvernare.
Legea salarizării în formula PSD, este o bombă cu ceas dat fiind faptul că încă nu e clar pentru nimeni de unde vor apărea banii în plus la buget şi cum vom reuşi să ne încadrăm în ţinta de 3% pentru deficitul bugetar. Să ne spună dl Dragnea dacă legea salarizării va însemna ZERO investiţii , naţionalizarea sistemului privat de pensii pilonul II, taxe şi impozite mărite şi controale excesive ale ANAF pentru că văd că nimeni nu doreşte să răspundă acestor întrebări de bun simţ.
Clar, avem nevoie de o lege a salarizării unitare în domeniul bugetar, însă ea trebuie să fie predictibilă şi aplicabilă, altfel va fi o bătaie de joc marca PSD.
P.S.: Mă întreb, retoric evident, oare ce au semnat cei 200 de parlamentari lăudaţi de dna Vasilescu, dacă proiectul nu e încă finalizat...”, conchide Gorghiu.

×