x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bugetarul plătit cu 4.300 de euro pe lună, omul lui Cîţu de la SGG

Bugetarul plătit cu 4.300 de euro pe lună, omul lui Cîţu de la SGG

de Adrian Stoica    |    10 Mar 2021   •   07:55
Bugetarul plătit cu 4.300 de euro pe lună, omul lui Cîţu de la SGG

În timp ce premierul Cîţu tună şi fulgeră împotriva abonaţilor la posturile bine plătite din Consiliile de Administraţie (CA) ale companiilor de stat, unii dintre cei care îşi rotunjesc conturile astfel sunt chiar în preajma sa. Mai precis la Secretariatul General al Guvernului, iar cel care a reuşit anul trecut să adune cei mai mulţi bani din participarea la câteva şedinţe este un apropiat al premierului şi face parte chiar din aparatul de lucru al acestuia.

Angajatul de lux al statului

Dumitriu Florin Victor este consilier de stat la cabinetul prim-ministrului Florin Cîţu. Angajarea sa la Secretariatul General al Guvernului a coincis cu instalarea ca premier a lui Cîţu la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. În 2020 el a activat în cadrul Ministerului Finanţelor, instituţie condusă atunci exact de actualul premier. Potrivit declaraţiei sale de avere pe anul trecut, Dumitriu Florin Victor a încasat anul trecut de la minister 80.655 de lei (fără luna decembrie), o sumă care poate fi considerată mică având în vedere ce i-au adus indemnizaţiile primite în calitate de membru al Fondului Român pentru Contragarantarea Creditelor şi de membru în CA la societatea CFR Comunicaţii. Astfel, de la Fond a încasat 88.100 de lei, în timp ce de la compania de comunicaţii a primit 80.424 de lei. Cu 168.524 de lei (circa 36.000 de euro) încasaţi din CA-uri,  Dumitriu Florin Victor este campionul la acest capitol al noii garnituri de la Secretariatul General al Guvernului. Dacă este să adăugăm şi banii încasaţi ca salariu de la Ministerul Finanţelor, atunci cu venituri de 256.000 de lei (52.000 de euro), omul lui Cîţu se poate lăuda că este unul dintre cel mai bine plătiţi bugetari ai României.

 

Mereu în preajma puterii

De altfel, din CV-ul său aflăm că a intrat în cercurile puterii imediat după 1990 şi a ocupat de mai multe ori funcţia de secretar de stat în guverne cu orientare de stânga. După anul 2000 a fost membru în Guvernul Năstase, a fost consilier economic al fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu şi a trecut şi pe la Eximbank o perioadă. Anul trecut, pe când era ministru de Finanţe, Florin Cîţu a dorit să-l impună pe Dumitriu Florin Victor chiar preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Eximbank, dar nu a primit avizul BNR.

Al doilea premiant, venituri de 49.000 de euro

Un alt specialist al CA-urilor este şi Dragoş Condrea. El ocupă funcţia de secretar general al Secretariatul General al Guvernului, iar din declaraţia sa de avere aflăm că anul trecut a primit de aici un salariu total net de 132.458 de lei. Această sumă a fost însă completată cu indemnizaţia de 86.400 de lei primită ca membru al CA la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi cu încă 19.558 de lei primiţi de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) unde, de asemenea,  este membru în CA. Cu venituri de 238.000 de lei (circa 49.000 de euro), Dragoş Condrea este un alt privilegiat al noii puteri care nu se poate plânge că nu este bine să fii bugetar.

Prietenia care deschide uşile puterii

Un al fost angajat al Ministerului Finanţelor care a făcut pasul spre Secretariatul General al Guvernului odată cu instalarea lui Florin Cîţu în funcţia de premier este şi Gorun Tiberiu Horaţiu. Acesta este acum secretar general al Secretariatul General al Guvernului. Anul trecut funcţia de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor i-a adus un salariu net total de 104.891 lei, la care s-a mai adăugat o indemnizaţie de 38.317 lei primită de la Regia Autonomă Monetăria Statului pentru că a făcut parte din Consiliul de Administraţie. Şi acesta este un apropiat al premierului Cîţu.

 

Veşnicul László Borbély, moştenirea PSD

László Borbély, de la UDMR, este demnitarul cu cele mai vechi state din Secretariatul General al Guvernului, el fiind moştenit de la fosta guvernare PSD la Palatul Victoria. Ca şi în anii trecuţi, László Borbély este consilier de stat la cabinetul prim-ministrului, fiind coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României. Cum însă viziunea despre dezvoltarea durabilă a PSD nu are nicio legătură cu cea a PNL, probabil că marele proiect de dezvoltare la care acesta a lucrat astăzi nu mai valorează mare lucru. Anul trecut, pe lângă activitatea sa de bază din care a încasat un salariu total net de 106.704 lei, László Borbély şi-a mai făcut timp să mai participe şi la şedinţele CA de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, de unde a primit 18.144 de lei.

 

×