x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Iordache şi-a semnat capitularea. Altă întrebare!

Florin Iordache şi-a semnat capitularea. Altă întrebare!

de Marius Gîrlașiu    |    10 Feb 2017   •   09:50
Florin Iordache şi-a semnat capitularea. Altă întrebare!
Sursa foto: Vadim Ghirda/AP

Scandalul din jurul ordonanţei 13 i-a fost fatal ministrului Justiţiei, Florin Iordache, care şi-a anunţat ieri demisia din funcţie. Mandatul său a fost unul fulger, la fel ca blitzkrieg-ul Executivului PSD privind modificarea Codurilor penale. În locul său, premierul Sorin Grindeanu a desemnat-o pe Ana Birchall la conducerea interimară a ministerului.

 

37 de zile în fruntea ministerului şi o posibilă punere sub acuzare în dosarul OUG13 reprezintă apogeul carierei lui Florin Iordache după 16 ani de trudă în PSD. 45 de secunde. Atât a durat anunţul prin care Florin Iordache şi-a anunţat capitularea. A susţinut însă că toate iniţiativele sale au fost legale şi constituţionale, ceea ce pentru opinia publică “nu a fost suficient”. “Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică, organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei”, a anunţat Florin Iordache, la Palatul Victoria. A plecat apoi din faţa jurnaliştilor fără să răspundă la vreo altă întrebare.

 

Dragnea n-a fost de acord

Surse politice susţin că premierul Sorin Grindeanu şi fostul şef al Justiţiei au purtat o ultimă discuţie înaintea şedinţei de Guvern de ieri, discuţie în urma căreia Iordache ar fi fost de acord cu înlocuirea sa din fruntea ministerului. Aceleaşi surse au mai precizat că premierul ar intenţiona să numească un “tehnocrat” din interiorul sistemului în locul lăsat liber de Iordache, însă până atunci, cea care va asigura interimatul pe post va fi Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Retragerea lui Iordache l-ar fi indignat însă pe liderul suprem al partidului. După decizia CCR care a stabilit că nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă şi nici între Parlament şi Guvern legat de aprobarea OUG 13, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-ar fi opus demisiei lui Iordache. Conflictul din interiorul PSD a fost recunoscut indirect şi de senatorul Şerban Nicolae, una dintre soluţiile interne din PSD, alături de liderul deputaţilor, Eugen Nicolicea. “Eu am fost unul dintre cei care au insistat ca Florin Iordache să nu-şi dea demisia. Avea foarte multe lucruri de făcut din programul de guvernare. Nu mi se pare că este o soluţie corectă, dar în orice caz ea este luată după ce toată lumea poate să aibă o imagine completă asupra zgomotului pentru nimic făcut in ultimele zile”, a dezvăluit liderul senatorilor PSD.

 

Doi miniştri OUT într-o lună

Demisia lui Florin Iordache din fruntea Justiţiei este a doua pierdere pentru Cabinetul Grindeanu în mai puţin de 40 de zile. Primul care s-a retras din Executiv a fost ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu. Pe 2 februarie, acesta a anunţat că demisionează din cauza OUG13. “Am făcut-o pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit în ochii lui şi ce anume o să-i spun peste ani. O să-i spun că tata a fost un laş sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?”, a explicat Jianu.

 

Florin Iordache ar putea fi audiat la DNA în dosarul deschis de procurorii anticorupţie în legătură cu elaborarea ordonanţei de urgenţă 13/2017. Foşti secretari de stat în minister, procurorii Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală, au dat deja cu subsemnatul, în calitate de martori. Stenograma şedinţei de guvern din 31 ianuarie arată că ministrul Florin Iordache l-a asigurat pe premier că are toate avizele necesare pentru adoptarea OUG13, în ciuda faptului că ministerul nu avea avizul CSM.

×