x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii, în doliu. S-a stins seniorul Radu Câmpeanu

Liberalii, în doliu. S-a stins seniorul Radu Câmpeanu

de Georgiana Ionita    |    21 Oct 2016   •   06:50
Liberalii, în doliu. S-a stins seniorul Radu Câmpeanu
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Primul lider al PNL după 1989 şi adversar al fostului președinte Ion Iliescu la primele alegeri libere de după Revoluţie, seniorul liberal s-a stins din viață, miercuri seara, la vârsta de 94 de ani. Memoria marelui om politic este cinstită și respectată de întreaga clasă politică, urmând ca duminică să fie înmormântat cu onoruri. PNL a anunțat două zile de doliu.

Născut în București, într-o familie de liberali, la 28 februarie 1922, Radu Câmpeanu a îmbrățișat politica încă din vremea studenției, devenind lider al Tineretului Liberal. În 1947 regimul comunist îl condamnă la nouă ani de închisoare, după ce în noiembrie 1945, din poziţia de preşedintele organizaţiei de tineret a PNL, tânărul Câmpeanu coordonase o mare manifestaţie anticomunistă. În 1973 reușește să obțină azil politic în Franța, unde rămâne până la începutul anului 1990, când revine în țară și reînființează Partidul Național Liberal, din partea căruia candidează la primele alegeri libere din mai 1990, împotriva altor doi grei ai politicii româneşti, țărănistul Ion Rațiu și FSN-istul Ion Iliescu. Din controversata dezbatere televizată din 17 mai 1990, doar Ion Iliescu mai este astăzi în viață. Preşedintele de onoare al PSD este cel care a ieșit învingător cu 85% din voturi în duminica orbului, devenind astfel primul președinte al României “democrate”. Celalalt rival de la alegerile din 1990, ţărănistul Ion Rațiu, s-a stins din viață în urmă cu 16 ani, iar soția sa, Elisabeth Rațiu, s-a ridicat la ceruri, tot miercuri, la vârsta de 94 de ani, la Londra. Potrivit dorinţei acesteia, trupul său va fi incinerat, iar funeraliile vor avea loc la Biserica St. James din Piccadilly (Londra), în prezenţa membrilor apropiaţi ai familiei.

Mesaj de la Iliescu

”Am găsit în Radu Câmpeanu un partener pentru reconstrucția instituțională a României, pentru construirea unui climat politic normal, pentru revenirea României în concertul european, unde ne este locul. Sunt alături de familie și de cei apropiați în această încercare și le transmit sincerele mele condoleanțe”, a transmis Ion Iliescu.


Fostul lider PNL Radu Câmpeanu a obţinut 10% din voturi la alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990. Câmpeanu a candidat iar în noiembrie 1996, obţinând doar 0,35% din voturi.

×