x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, după ce parlamentarii pe care i-a susținut au pierdut: Un demers care seamănă cu o epurare

Orban, după ce parlamentarii pe care i-a susținut au pierdut: Un demers care seamănă cu o epurare

01 Sep 2021   •   16:23
Orban, după ce parlamentarii pe care i-a susținut au pierdut: Un demers care seamănă cu o epurare
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

„Echilibrul a fost rupt într-un demers care seamănă cu o epurare pe motiv de susținere politică pentru mine”, spune Ludovic Orban, după ce Laurețiu Leoreanu și Virgil Guran, pe care i-a susținut, au pierdut funcțiile de vicepreședinte al Camerei Deputaților și lider al gupului senatorilor PNL.

„Echilibrul care trebuie să asigure funcționarea coerentă a grupurilor parlamentare prin reprezentarea tuturor tendințelor din partid a fost rupt într-un demers care seamănă cu o epurare pe motiv de susținere politică pentru mine. Victoria de azi arată că cei care îl sfătuiesc pe premier nu înțeleg cum funcționează grupurile parlamentare și cum poate fi asigurată coeziunea, acțiunea unitară a grupurilor parlamentare. Pentru mine, azi e o zi în care cei care sau grăbit să câștige niște funcții au afectat foarte mulți colegi de-ai mei”, spune Ludovic Orban.

El a precizat că Laurențiu Leoreanu a obținut 42 de voturi pentru a fi menținut în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar Virgil Guran a primit doar 18 voturi pentru a fi menținut în calitatea de lider al senatorilor PNL.

„Existența acestui echilbru reclamă o discuție, o negociere și nu o încercare de a acapara toate funcțiile și o încercare de a elimina din orice funcție de reprezentare și de conducere colegi care sunt alături de mine în competiția pentru congres”, mai spune Orban.

Laurențiu Leoreanu și Virgil Guran au fost susținuți de Ludovic Orban, în timp ce Florin Roman și Daniel Fenechiu sunt din gruparea lui Florin Cîțu.

(sursa: Mediafax)

×