x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidele recrutează vedete pe ultima sută de metri

Partidele recrutează vedete pe ultima sută de metri

de Marius Gîrlașiu    |    10 Oct 2016   •   15:30
Partidele recrutează vedete pe ultima sută de metri

Rămase fără resurse interne de calitate, marile partide caută nume noi printre vedetele cu notorietate în rândurile românilor. În prag de alegeri, liberalii şi social-democraţii maschează lipsa de soluţii prin ofertele pe care le adresează unor personaje cu mare priză la public, de la vedete de televiziune, la sportivi recunoscuţi pentru performanţele internaţionale. Scenariul datează de la alegerile locale din vară, când PSD a curtat cu insistenţă nume ca Florin Piersic sau Tudor Gheorghe, iar PNL l-a ales pentru o săptămână pe Marian Munteanu.

Şefa PNL, Alina Gorghiu, şi-ar dori ca pe listele liberalilor la alegerile parlamentare să se regăsească şi câteva jurnaliste cu notorietate. “Un om ca Denise Rifai se poate regăsi pe lista PNL şi ar face o figură foarte frumoasă dacă şi-ar dori să vină alături de noi. M-am uitat la omul care are cunoştinţe în domeniul economic, care poate să facă un dialog pe absolut orice temă fără să se blocheze”, a anunţat în weekend liderul PNL. “O surpriză placută pentru mine gestul Alinei Gorghiu de a mă aprecia public! Având în vedere că ne ştiam doar de la televizor, am plănuit să ne şi întâlnim, să ne cunoaştem şi să discutam. Aceia care au gafat câteodată au fost unii dintre invitaţi”, a reacţionat Denise Rifai. Realizatoarea TV a devenit ţinta ironiilor după o serie de interviuri realizate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, atunci când şi-a întrebat invitaţii “ce înseamnă un document”, “cum intră autobuzul pe alee” sau ce planuri au pentru “şinele de tramvai murdare”. Un alt episod l-a avut în centru pe liberalul Alexandru Nazare, al cărui slogan de campanie a fost "Tu cu mine suntem unu". "Domnule Nazare, ce slogan e ăsta? Tu cu mine sau eu cu dumneavoastră suntem unu? Eu înţeleg că sunteţi necăsătorit, dar chiar aşa? Cu tot sectorul?", l-a întrebat Rifai pe liberalul care candida pentru Primăria Sectorului 1. Gorghiu mai are o favorită printre jurnalistele de televiziune. ”Mi-ar plăcea de exemplu să o văd pe Simona Gherghe făcând politică, pe parte socială sunt convinsă că ar fi unul dintre cei mai buni oameni”, a arătat şefa PNL.

Ponor le-a dat cu flit

Recent, social-democraţii au încercat şi ei tactica liberalilor, propunându-i multiplei campioane olimpice Cătălina Ponor să candideze pe listele PSD Constanţa pentru un loc de deputat. “Răspunsul meu a fost...NU!”, a reacţionat gimnasta pe facebook. Liberalii au şi ei un sportiv în vizor. Luptătorul Cătălin Moroşanu ar putea candida pe listele PNL Iaşi la alegerile parlamentare. Zilele trecute, formaţiunile mai mici au mers pe acelaşi tipar. Actorul Dan Puric s-a alăturat partidului Alianţa Noastră, condus de Marian Munteanu, în vreme ce cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, care are un verdict definitiv de colaborator al Securităţii, va candida pe listele PRU pentru un post de parlamentar în Diaspora. “Memoria lui Petre Țuțea trebuie să ne ajute de acolo, de dincolo pentru a scăpa de ticăloșii de azi. Semnătura pentru Marian a fost un act de igienă sufletească”, a declarat Puric după ce a semnat pentru partidul lui Marian Munteanu.

 

Simona Gherghe, realizator Acces Direct: Mă gândesc foarte serios să fac pasul ăsta, nu acum, peste câțiva ani, mai am timp să mă pregătesc până atunci. Mie mi-ar plăcea să lucrez la o lege și asta pot să o fac fără să fiu neapărat în politică. Să schimbăm un pic legea violenței domestice. Sunt o mulțime de lacune acolo.

×