Pe urmele politicienilor-catastrofă la inundaţii şi troiene

La fiecare catastrofă naturală - inundaţii sau zăpezi -, politicianul român amușină potenţialul de publicitate. Își ia cizmele de cauciuc sau cojocul antiviscol și târăște presa după el să evalueze situaţia la faţa locului. Aproape de fiecare dată, rezultatul e catastrofal, eroii noștri trezindu- se în situaţii ridicole sau făcând comentarii neinspirate.

Marele „expert” în operaţiuni de desant la catastrofe este Traian Băsescu, autor al nemuritorului panseu „Iarna nu-i ca vara”. Banalităţi asemănătoare pe tema iernii au debitat și doi dintre protejaţii săi politici. „Suntem în 26-27 ianuarie, deci suntem în plină iarnă. Nu trebuie să ne mire faptul că ninge”, spunea premierul Emil Boc în 2012. După două săptămâni, proaspătul succesor al lui Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, uimea și el lumea cu reflecţii profunde pe tema zăpezilor: „Iarna poate să fie și așa și tot o să fie ierni grele”. Că iarna nu-i ca vara lui Băsescu i s-a adus aminte chiar în weekend-ul trecut când a postat pe facebook o poză din curtea sa. „Îmi pare tare rău. Viscolul a doborât bradul pe care îl aveam în curte”, s-a plâns fostul președinte. Acesta nu a lăsat în urmă doar reflecţii de la inundaţii. El a lansat și tendinţe în fashion de pe marginea șanţului. Celebrul tricou albastru și-a făcut prima dată apariţia pe podul de la Mărăcineni în 2005, surpat de o viitură, când Băsescu se juca de-a șeful de șantier.

Tricoul albastru și-a dovedit utilitatea și la altfel de catastrofe, cum ar fi suspendarea din 2012, când în concediul forţat ce i s-a impus, Băsescu și-a făcut des apariţia în public cu respectiva piesă vestimentară. Un alt trend a fost fesul purtat de el în cele două incursiuni pe Valea Oltului, blocată în 2006 de căderile de pietre.

Ctitorii de la Mărăcineni
Când podul ce făcea legătura dintre Muntenia și Moldova s-a surpat, în mai 2005, Băsescu a luat-o ca pe o provocare personală și a venit de nu mai puţin de 15 ori pentru a avea grijă de lucrări. Ca să pară din popor, a dat cu oiștea în gard cu exprimări neconvenţionale, cum ar fi „'Tu-i papucii mă-sii!” sau „Pe 4 noiembrie e ziua mea și vreau să beau un șpriţ pe pod”.
Deja aflat la cuţite cu președintele, premierul Tăriceanu s-a înfiinţat și el de mai multe ori la Mărăcineni, ca nu cumva Băsescu să fie singurul care să-și facă imagine. Emil Boc a învăţat lecţia, iar în iarna lui 2012 s-a înfiinţat pe autostrada A1, blocată de viscol, cu credinţa că în fişa postului de premier e să pui mâna pe lopată şi aşa a şi făcut. Nu l-a ţinut prea mult, că venise fără căciulă şi fără mănuşi. „Am antrenament din tinereţe. Se vede după cum mânui lopata”, se lăuda Boc.

„Succesul” a fost total, fiind ironizat zile în şir în presă pentru propensiunea sa către munca fizică. Nu s-a lăsat descurajat. Câteva zile mai târziu stătea pe centura Bucureştilor şi le dădea şoferilor de tir blocaţi de troiene, împreună cu jandarmii, căni de ceai fierbinte.
„Mă simt ca în armată, că aşa făceam şi în armată”, spunea, aproape încântat de situaţie, premierul de atunci.

Ponta a dat cu pluta-n baltă
Următorul prim-ministru a preluat ca moştenire şi nămeţii din 2012, cu toate eforturile lui Boc la coada lopeţii. Şi Mihai Răzvan Ungureanu s-a dus în inspecţie, însă vizita în Vrancea ascunsă sub troiene nu i-a adus nici un plus la imagine, dimpotrivă. „E inadmisibil să treci pe străzile unei localităţi din România şi să-i vezi pe militari cum desfundă drumurile în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură, şi asta se întâmplă şi la inundaţii, şi la nămeţi. Nu se poate aşa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârşit. E lipsă de respect pentru cei care stau stau în frig 24 de ore din 24 să dea drumul la salvări, să desfunde drumurile, să rezolve situaţiile de urgenţă, nu se poate aşa ceva”, a spus Ungureanu. Cu asemenea declaraţii, nici nu e de mirare că mandatul său de premier a durat doar 100 de zile.

Mai recent, în aprilie 2014, Victor Ponta s-a dus în fieful lui Liviu Dragnea, în judeţul Teleorman, grav afectat de inundaţii. Acolo a dat peste Doina Pană, pe atunci ministru al Apelor. „Ce faci, fă Doino, aveai chef de nişte inundaţii?”, a întrebat Ponta. Cu aceeaşi seninătate a negat mai târziu că a folosit apelativul „fă”, deşi înregistrările de la eveniment publicate în toată presa îl contraziceau.
În aceeaşi vizită, a dat un răspuns stupefiant unui localnic preocupat de pericolul inundaţiilor: „Vrei să opresc eu ploaia? Sau o opreşti tu?”.


În 2005, judeţul Timiş a fost grav afectat de inundaţii. Premierul Tăriceanu a venit la faţa locului şi a stat de vorbă cu sinistraţii. O femeie s-a arătat nemulţumită de condiţiile de cazare oferite de autorităţi, iar răspunsul premierului a lăsat-o cu gura căscată. „Ce vreţi, doamnă!? Nu putem să vă ridicăm un hotel acum. Noi nu vă putem oferi confortul de acasă. Acum trebuie să vă mulţumiţi cu ce avem, iar mai apoi vor veni materialele şi vă veţi reconstrui casele”, a spus Tăriceanu.


Emil Boc a probat în mai multe rânduri că nu se dă în lături de la ceva efort fizic. În iunie 2010, Dunărea ameninţa Galaţii, iar digul de la Şendreni a trebuit înălţat. Premierul de atunci a înşfăcat un sac, l-a umplut cu pământ şi l-a proptit în dig. În pofida strădaniilor sale, gestul nu l-a făcut mai popular. În cursul aceleiaşi zile, ajuns la prefectură, a fost huiduit de un grup de pensionari, care nu i-au iertat intenţia de tăiere a pensiilor.

Când Ponta s-a dus cu Dragnea în Beiu (Teleorman), înaltele feţe guvernamentale s-au instalat comod într-o barcă pneumatică tractată de câţiva angajaţi ai ISU, ce-şi târau picioarele în apă până la genunchi, în timp ce Dragnea şi Ponta stăteau ca într-o gondolă, pe canalele Veneţiei. Aveau şi o doamnă cu ei, pe „Fă, Doina” Pană. Vizita la Beiu le-a adus celor doi doar prejudicii de imagine.

Cochetăria feminină le poate juca feste doamnelor din politică. Unii dintre sinistraţii de la inundaţii au avut ocazia să o vadă pe Oana Niculescu-Mizil cu tocuri de 12 centimetri, iar pe Elena Udrea cu ie şi balerini.

Limitele compasiunii
Nu doar Tăriceanu a reuşit să se certe cu sinistraţii. Traian Băsescu nu a rezistat tentaţiei de a le da lecţii sau a-i dojeni, după caz. „Haidem să renunţăm la ţăţisme”, s-a răţoit la o femeie ce se plângea că nu are bani să-şi asigure casa împotriva inundaţiilor. Unui oficial local din Suceava i-a reproşat ţinuta. „Când te văd în costum la inundaţii, îmi vine să te dau de pământ”, spunea Băsescu în iulie 2008.

Elena Udrea s-a dus, în iulie 2010, în comuna Săuceşti (Bacău), cu gândul nobil de a-i ajuta pe sinistraţi. Probabil gândurile acestora nu au fost la fel de nobile când au văzut ce le-a adus graţioasa ministră a Dezvoltării Regionale şi Turismului: ciocolată şi pantofi negri cu toc, adică fix ceea ce-i trebuie unui ins ce tocmai şi-a văzut casa luată de puhoaie. „Numai buni pentru bal”, a constatat deputatul PDL Mihai Banu, ce asista la operaţiunea „Tocuri pentru gloduri”, declanșată de către ministrul PDL.