x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Peste 100 de studenți și elevi din toată țara, prezenți la Parlamentul Tinerilor

Peste 100 de studenți și elevi din toată țara, prezenți la Parlamentul Tinerilor

15 Noi 2019   •   11:48
Peste 100 de studenți și elevi din toată țara, prezenți la Parlamentul Tinerilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Peste 100 de elevi şi studenţi din toată ţara au participat vineri, la Camera Deputaţilor, la ceremonia de deschidere a celei de-a XI-a ediţii a proiectului educativ Parlamentul Tinerilor 2019, eveniment care îşi propune să le ofere tinerilor cea mai veritabilă experienţă a modului în care se iniţiază şi se votează legile unei ţări.

Pe parcursul celor trei zile (15-17 noiembrie), tinerii vor lucra în grupuri parlamentare, în cele patru comisii de specialitate şi se vor reuni în plenul Camerei Deputaţilor, unde va fi ales preşedintele Parlamentului Tinerilor şi cei doi vicepreşedinţi, în urma propunerilor fiecărui grup parlamentar. Sesiunea de alegeri va fi urmată de dezbaterea legilor şi a modificărilor aduse în comisiile de specialitate pentru a fi votate.

Conform organizatorilor, Asociaţia Pro Democraţia, în parteneriat cu Camera Deputaţilor şi Fundaţia Hanns Seidel România, simularea procesului decizional prin intermediul tinerilor, pe grupuri şi comisii parlamentare, are ca principal obiectiv promovarea valorilor democratice şi a rolului important pe care tinerii îl joacă într-o democraţie. De asemenea, proiectul doreşte să familiarizeze participanţii cu doctrinele tuturor partidelor politice parlamentare şi să ofere tinerilor cadrul pentru susţinerea unor dezbateri în legătură cu teme aflate pe agenda publică.

Bianca-Ioana Moaşcă, studentă în anul III la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, a spus că participă la această activitate pentru că este în primul rând o experienţă şi învaţă lucruri noi.

"Am făcut practică la Parlament. Probabil că, dacă aş putea, aş schimba mentalitatea, să avem o altă deschidere, aşa cum este în restul Europei. Am impresia că stagnăm într-un anumit punct şi cred că aş încerca oarecum să schimb şi conducerea (n.r. politică a ţării), cred că acolo e problema. Schimbarea porneşte de la noi. Cred că aş încerca să nu se mai pună accent pe nepotisme şi aş merge pe cunoştinţele unui om, nu pe familie", a afirmat Bianca.

Ea a adăugat că politicienii ar trebui să acorde o importanţă deosebită educaţiei.

"Cred că m-aş axa pe educaţie, pentru că şi aici avem o mare problemă, tocmai de aceea pleacă tinerii în străinătate. Fiind în ultimul an, şi eu m-am gândit să rămân aici sau să plec la master în străinătate şi tind mai mult spre plecatul în străinătate, pentru că nu avem profesori pregătiţi, nu avem atât de multe domenii. De exemplu, eu aş vrea să urmez ceva politică şi afaceri, însă la noi nu există aşa ceva", a precizat Bianca.

Un alt participant, Andrei Florin Rusu, student anul III la Facultatea de Teologie din Iaşi, a afirmat că Parlamentul Tinerilor este o nouă experienţă în viaţa sa, care îi dă posibilitatea să vadă cum se votează o lege.

"Mi-a stârnit curiozitatea faptul că o să fac parte dintr-o comisie. Sunt la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, ulterior am aplicat pentru Comisia pentru învăţământ. Vreau să văd cum se discută, cum se votează o lege, cum se aplică ea, care sunt condiţiile care trebuie să fie îndeplinite", a explicat Andrei.

În opinia lui, sunt foarte multe lucruri de schimbat în România, pentru ca lucrurile să meargă bine.

"Trebuie un partid bun, care să fie stabil, să se gândească la nevoile oricărui român şi nu doar la nevoile lor personale, cum se întâmplă, din păcate, şi astăzi. Aş pune accent pe cultura României, aş îmbunătăţi clădirile deja existente şi m-aş axa pe turism. Aş îmbunătăţi foarte multe lucruri în turism, pentru că oamenii din afară ne aduc profit. Am fost recent în Portugalia şi am rămas foarte uimit, totul este organizat, curat. Asta aş vrea să fie şi în ţara mea şi mai ales să le ofer tinerilor un loc de muncă stabil imediat după terminarea studiilor. În ziua de astăzi termini o facultate şi nu ştii ce să faci după aceea", a încheiat Andrei.

El a mai spus că nu intenţionează să plece din ţară, ci vrea să se implice într-o activitate în România.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: parlamentul tinerilor