x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protest în Parcul Izvor: Dacian Cioloş în mijlocul manifestanţilor

Protest în Parcul Izvor: Dacian Cioloş în mijlocul manifestanţilor

27 Iun 2018   •   17:20
Protest în Parcul Izvor: Dacian Cioloş în mijlocul manifestanţilor
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Circa 1.000 de persoane protestează în continuare miercuri în faţa Palatului Parlamentului, iar manifestaţia s-a desfăşurat până în prezent fără incidente. 

Fostul premier Dacian Cioloş a ajuns şi el la protest unde a vorbit cu cei prezenţi. 

Numărul protestatarilor a fost de câteva mii, maximul fiind atins în jurul orei 14,00, oră la care, în plenul reunit al Parlamentului, a început dezbaterea moţiunii de cenzură intitulate "Demiterea Guvernului Dragnea - Dăncilă, o urgenţă naţională!", iniţiată de Opoziţie. 

Manifestanţii au desfăşurat pe iarbă un steag tricolor de mari dimensiuni. 

Conform unei postări de pe pagina de Facebook Corupţia ucide, manifestanţii ar urma să plece de la Parlament către Guvern şi să continue protestele în Piaţa Victoriei. AGERPRES

×