x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD îi face treaba lui Iohannis. Garanţii firave pentru votul prin corespondenţă

PSD îi face treaba lui Iohannis. Garanţii firave pentru votul prin corespondenţă

de Diana Lazăr    |    06 Oct 2015   •   22:56
PSD îi face treaba lui Iohannis. Garanţii firave pentru votul prin corespondenţă
Sursa foto: Diana Oros

Social-democraţii s-au angajat să facă legea votului prin corespondenţă după ce liberalii au renunţat la şefia comisiei de Cod Electoral în semn de protest că puterea blochează proiectul. Legea ar urma să fie gata în maxim o săptămână, se jură liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, deşi până acum social-democraţii şi liberalii au promis de mai multe ori că adoptarea ei este iminentă, fără vreun rezultat concret.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea a cerut luni conducerii Parlamentului ca partidul său să deblocheze lucrările comisiei de Cod Electoral asumându-şi şefia acestui for, după ce Mihai Voicu de la PNL a abandonat lupta în semn de protest. Calculul lui Dragnea a fost să strice ploile liberalilor care au anunţat că intră în grevă japoneză în Parlament tocmai pe motiv de inactivitate a comisiei. În 24 de ore, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu-Tăriceanu au convocat plenul comun pentru nominalizarea social-democratului Gabriel Vlase ca preşedinte al comisiei.

Liberalii au cerut garanţii
Opoziţia cu banderole albe pe braţe a anunţat în primă instanţă că nu-l va vota pe Vlase preşedinte al comisiei decât dacă în textul hotărârii prin care acesta era nominalizat se introduce o prevedere prin care legea votului prin corespondenţă este gata în maxim două săptămâni. Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu a afirmat că nu e nevoie de o astfel de precizare pentru că actul normativ va fi gata la jumătatea săptămânii viitoare. Deşi Eugen Nicolăescu ceruse garanţii, în final l-au crezut pe cuvânt pe şeful social-democraţilor şi au votat preşedinţia comisiei. Primas şedinţă a acesteia sub oblăduirea lui Gabriel Vlase va avea loc marţi. Adoptarea votului prin corespondenţă a fost un angajament al preşedintelui Klaus Iohannis în faţă electoratului după câştigarea alegerilor. Şeful statului a chemat partidele la Cotroceni pentru consultări pe această temă şi a smuls de la acestea promisiunea că proiectul va fi gata până la finalul anului. Numai că liberalii nu au reuşit să îşi impună punctele de vedere în faţa PSD, acuzându-i pe cei din urmă că sabotează legea. De partea cealaltă, social-democraţii susţin că ei şi-au onorat obligaţiile, redactând zece principii care să stea la baza legii şi au cerut Autorităţii Electorale Permanente să elaboreze un text care să fie ulterior asumat de comisie.

În criză de timp
Dacă legea nu este adoptată până la finalul anului, nu poate fi aplicată la alegerile din 2016, potrivit unei decizii a Curtii Constituţionale, lucru care ar fi fost pe placul PSD, susţin liberalii. Însă nici PNL nu poate băga mâna în foc că vor fi favorizaţi de proiectul de lege întrucât rămâne deschisă posibilitatea ca diaspora să prefere alte partide decât cele tradiţionale. De altfel, această temere i-a făcut pe liberali să voteze cot la cot cu PSD legea prin care primarii sunt aleşi într-un singur tur, prevedere care favorizează evident partidele mari.

Eşecul proiectului de lege al votului prin corespondenţă ar urma să fie contabilizat de Klaus Iohannis care pe 16 noiembrie, la un an de mandat, nu va fi îndeplinit unul dintre principalele sale obiective. Dacă însă legea iese sub semnătura unui preşedinte de la PSD, Liviu Dragnea şi partidul sau nu vor rata ocazia să puncteze în defavoarea liberalilor. Mai ales că subitul interes al procurorilor pentru modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale în diaspora pune într-o situaţie delicată mai mulţi foşti miniştri din guvernul Ponta, primul chemat la audieri fiind Titus Corlăţean.

PNL, suspect de blat cu rivalii politici
Deşi au avut preşedinţia Comisiei de Cod Electoral, prin deputatul Mihai Voicu, liberalii au tăiat frunză la câini. La o simplă căutare pe site-ul Camerei Deputaţilor aflăm că din martie până în iunie, comisia pentru legile electorale s-a reunit de doar cinci ori, în condiţiile în care comisia putea fi convocată mult mai des de către liberalul Voicu. Chiar dacă era lipsă de cvorum, PSD putea fi acuzat de boicotarea sistematică a lucrărilor comisie. Apoi a venit vacanţa parlamentară, iar Voicu nu şi-a deranjat colegii din concediu, deşi legea era teoretic o urgenţă. Mihai Voicu a demisionat din fruntea comisiei şi s-a intrat în grevă japoneză, chipurile pentru a-i arăta cu degetul pe cei din PSD. Adoptarea votului prin corespondenţă ar lovi din plin un alt partid esenţial pentru o viitoare guvernare a PNL. UDMR ar avea mari probleme în a mai trece pragul electoral de 5%, în condiţiile în care voturile din afara ţării le-ar diminua procentele din interiorul ţării. Liberalii se bazează pe UDMR pentru o posibilă coaliţie de guvernare după parlamentarele din 2016 (Marius Gîrlaşiu).


„Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României”
Valeriu Zgonea noiembrie 2014

×