x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu, către Victor Ponta: Să nu uiţi, când vei ajunge președinte, când vei depune jurământul, să fii mereu de partea celor cârmuiţi

Sorin Oprescu, către Victor Ponta: Să nu uiţi, când vei ajunge președinte, când vei depune jurământul, să fii mereu de partea celor cârmuiţi

20 Sep 2014   •   18:11
Sorin Oprescu, către Victor Ponta: Să nu uiţi, când vei ajunge președinte, când vei depune jurământul, să fii mereu de partea celor cârmuiţi
Sursa foto: Sorin Oprescu, către Victor Ponta: Să nu uiţi când vei ajunge președinte, când vei depune jurământul, să fii mereu de partea celor cârmuiţi

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat sâmbătă că România are nevoie de un altfel de preşedinte, exprimându-şi convingerea că Victor Ponta este omul care trebuie pentru această funcţie.

"România are nevoie de un altfel de preşedinte, care să-şi iubească ţara şi poporul, un preşedinte cu echilibru şi înţelepciune, bun simţ, educat şi care să înţeleagă nevoile semenilor săi. Eu unul am credinţa certă, fără dubii, că Victor Ponta este omul care ne trebuie şi în general ţara are nevoie", a afirmat Oprescu, la lansarea candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţie, de pe Arena Naţională.

El i-a transmis lui Ponta că atunci când va ajunge la conducerea ţării să nu uite să fie de partea celor 'cârmuiţi'. 'Să nu uiţi când vei ajunge la conducerea acestei ţări, când vei depune jurământul, (...) călăuza să-ţi fie - să fiu mereu de partea celor cârmuiţi', a spus Oprescu.

"Dragă Victor, eu, cetăţeanul Sorin Mircea Oprescu, cred că ai capacitatea, inteligenţa, puterea şi integritatea, dragostea şi devotamentul de a reda ţara oamenilor ei, aşa cum ei şi-o doresc. Am convingerea că ai maturitatea să iubeşti neamul acesta care poate da speranţa în viaţă acestui popor. Când câştigi alegerile nu aceasta va fi victoria. Victoria adevărată va fi peste 5 sau 10 ani, la sfârşit de mandat, când nu i-ai dezamăgit pe cei care te-au ales şi pe cei care nu te-au votat", a spus primarul Capitalei. El i-a urat lui Ponta să-şi termine mandatul de preşedinte respectat.

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu Victor Ponta