x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Premieră: Coaliția tuturor parlamentarilor de Dâmbovița

Premieră: Coaliția tuturor parlamentarilor de Dâmbovița

de Diana Scarlat    |    12 Dec 2019   •   09:36
Premieră: Coaliția tuturor parlamentarilor de Dâmbovița

Deputați de Dâmbovița din toate partidele au semnat, ieri, un document prin care-i cer premierului Ludovic Orban să intervină de urgență pentru a rezolva problema rutei feroviare Fieni-Pietroșița, obiectiv de utilitate publică. Retragerea definitivă a trenurilor de pe această porțiune va duce la izolarea nordului județului Dâmbovița, existând un imens risc de depopulare a unei regiuni cu maxim potențial turistic, de la poalele Bucegilor. Deputații au semnat și au trimis către premier și o petiție similară cu cea care a condus la rezolvarea aceleiași probleme feroviare pe ruta Anina-Oravița, reinaugurată cu mare fast la începutul acestei săptămâni, după ce a fost salvată de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

 

Dumitru Lupescu, deputat USR, Claudia Gilia, Georgeta Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Marian Țachianu, deputați PSD, Cezar-Florin Preda, deputat PNL, și Oana-Silvia Vlăduca, deputat PRO România, au semnat împreună un document prin care cer intervenția premierului Ludovic Orban pentru a opri izolarea județului Dâmbovița. De la 15 decembrie, ruta Fieni-Pietroșița ar urma să fie abandonată de cei doi operatori din prezent, CFR Călători și Transferoviar Călători, astfel încât calea ferată ar putea ajunge la fier vechi, iar o gară dintr-o zonă istorică ar dispărea de pe harta feroviară și de pe cea turistică. În document se amintește faptul că o situație similară a fost rezolvată, recent, pentru ruta Anina-Oravița, în urma unei petiții semnate de cetățeni. Și pentru salvarea rutei Fieni-Pietroșița și a tronsonului București-Târgoviște-Pietroșița există o petiție semnată de cetățeni, pe care parlamentarii au atașat-o documentului înaintat premierului Orban.

Nordul județului Dâmbovița ar putea rămâne izolat, dacă transportul feroviar dispare, iar pe DN71, care leagă Târgoviște de Sinaia, sunt deja mai multe probleme. Deputații îi amintesc premierului că ar trebui analizată și situația aceasta, la fel ca cea de la Oravița, pentru că zona de nord a județului Dâmbovița este la poalele Bucegilor, aproape de Sinaia, unde până nu demult se făcea turism. „CFR Călători și operatorii privați de transport feroviar de persoane ar trebui să asigure circulația trenurilor pe toate rutele din țară, iar legea protejează transportul și infrastructura. Cu toate acestea, în ultimii ani au fost posibile modificări de rute fără nicio explicație, în afară de „dezinteresul călătorilor pentru respectiva rută”, se menționează în documentul semnat de deputații de Dâmbovița.

Pentru a menține transportul feroviar, operatorii primesc anual subvenții de la stat, tocmai pentru a nu abandona rutele mai puțin circulate. Anul acesta, totalul subvențiilor este de 1,43 miliarde de lei, dintre care 1,14 miliarde de lei pentru CFR Călători și 84 milioane de lei pentru Transferoviar.

 

 

×