x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTĂ METEO! Ploi torenţiale, grindină şi vijelii, începând din această seară. HARTA ZONELOR AFECTATE

ALERTĂ METEO! Ploi torenţiale, grindină şi vijelii, începând din această seară. HARTA ZONELOR AFECTATE

21 Aug 2014   •   09:08
ALERTĂ METEO! Ploi torenţiale, grindină şi vijelii, începând din această seară. HARTA ZONELOR AFECTATE
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă pentru intervalul 21 august, ora 17:00 - 22 august, ora 02:00.

Potrivit meteorologilor, "în după-amiaza zilei de joi, 21 august şi în prima parte a nopţii de joi spre vineri, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Îndeosebi în Crişana, Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, precum şi în zona de munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp".

×