Lumea a dat năvală la teatru şi în acest an. Dacă judecăm după cozile care s-au creat la casele de bilete ale multor instituţii de spectacol, putem spune că 2010 a fost un an bogat. Dacă ne uităm să găsim spectacole "mari", acestea aproape că au lipsit. Producţii "bune" au fost mai multe, în sensul de spectacole "aşezate", "frumoase", pe care şi-au pus semnătura prestigioşi regizori sau în care au jucat mari actori. În rest, mediocre cât încape, dar şi de cele care nu ar fi trebuit să apară. Nu ştiu ce montări 2010 ar putea impresiona foarte tare pe un selecţioner al vreunui festival important din străinătate. Nu ştiu ce spectacol din acest an ar putea rupe gura târgului odată ajuns peste graniţă. Aşa cum s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. Totuşi rod a fost, în pofida unei secete băneşti.
Din punct de vedere financiar, instituţiile de spectacol au dus-o prost. Plătite de stat, acestea au fost supuse măsurilor de "austeritate". De aici stresul artiştilor, al tuturor artiştilor, al tuturor angajaţilor şi colaboratorilor; de aici stresul managerilor forţaţi de împrejurări să se descurce. S-a redus personalul, s-au redus salariile cu 25%, ceea ce, cu siguranţă, a avut efect negativ asupra creativităţii. Iar momentul de mare cumpănă s-a dovedit a fi cel din luna august, când cineva pregătea desfiinţarea instituţiilor de spectacol. Acel (acei) cineva a uitat sau nici nu a ştiut că "Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat" – a spus-o Immanuel Kant; sau "Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste" – de la Nicolae Iorga citire.
Cu astfel de patime nu e uşor să faci performanţă. Dar teatrul a trăit. Spectatorii l-au ajutat, ei venind să vadă munca artiştilor. Mulţi actori s-au îndârjit, sfidând parcă actele normative create nechibzuit.
Spectacole în premieră au fost realizate cam peste tot în ţară. Au montat în Bucureşti şi în teatre din alte oraşe Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Victor Ioan Frunză, Gabor Tompa, Felix Alexa, Alexander Hausvater, Mihai Măniuţiu, Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Vlad Massaci, Radu Alexandru Nica, Theo Herghelegiu, Claudiu Goga, Cristian Juncu şi mulţi alţi regizori consacraţi.
Au atras publicul şi vedetele – adevăratele vedete, adică actorii care deţin roluri principale, cu popularitate, care au jucat atât în spectacole noi din 2010, cât şi în spectacole mai vechi din repertoriul teatrelor, cu mare priză la public. Printre aceştia se numără Horaţiu Mălăele, Mihai Constantin, Marius Manole, Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Maia Morgenstern, Răzvan Mazilu, Mihai Dinvale, Dan Condurache, Marius Florea Vizante, Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Ana Ciontea şi mulţi alţii sau alţi mari interpreţi, monştri sacri, care menţin rezistenţa teatrului românesc, consolidându-i pilonii: Radu Beligan – cel mai longeviv actor în activitate, care numai în această lună, când a împlinit 92 de ani, a avut mai multe reprezentaţii cu "Egoistul"; Victor Rebengiuc – actorul care în acest moment (peste două luni împlineşte 78 de ani) deţine vreo zece roluri principale în spectacole din Bucureşti; Olga Tudorache – actriţa octagenară, a căror spectacole la TNB, Teatrul Metropolis şi Teatrul Mic sunt jucate numai cu casa închisă. Sunt foarte mulţi actori, regizori, scenografi care merită să le aducem la acest sfârşit de an urări de bine: cu sănătate şi împliniri.
Spectacolul-eveniment poate că a lipsit în 2010, însă nu au lipsit manifestări teatrale de tipul "eveniment". Am în vedere festivalurile de artele spectacolului. Pentru desfăşurarea acestora, managerii au avut mari bătăi de cap, căci, după cum spuneam mai sus, banii au fost puţini. Însă datorită spiritului lor gospodăresc au putut crea publicului adevărate sărbători. Cel mai important, după mine, în 2010 a fost Festivalul Shakespeare, organizat o dată la doi ani, care ne-a oferit posibilitatea de a vedea unele dintre montările de referinţă pe textul shakespearian "Hamlet" din întreaga lume. Desigur, Festivalul de la Sibiu a intrat în conştiinţa publicului ca o manifestare anuală de prestigiu. Important, deşi mereu discutabil, a fost Festivalul Naţional de Teatru desfăşurat la Bucureşti. Timişoara a rămas fidelă Festivalului Dramaturgiei Româneşti, la care mereu cineva se întreabă dacă avem sau nu dramaturgie autohtonă. De vreme ce există un festival, înseamnă că avem. La Piatra-Neamţ, festivalul a avut loc în acelaşi spirit, al tinereţii, precum al teatrului-gazdă. Teatrul de Comedie din Bucureşti a ţinut sus, la "festCo", steagul comediei româneşti. La Buzău, Teatrul "George Ciprian" şi-a obişnuit publicul cu vedete bucureştene, Festivalul "VedeTeatru" având mare succes în acest oraş. Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" a creat din nou o sărbătoare a spectacolului muzical, prin cea de-a doua ediţie a Festivalului "Viaţa e frumoasă". Festivalul de la Arad a adunat spectacole importante. Braşovul a menţinut, prin Teatrul "Sică Alexandrescu", Festivalul Dramaturgiei Contemporane. La Cluj, Gabor Tompa a organizat la începutul lui decembrie Festivalul Internaţional "Interferenţe". Au fost şi în acest an foarte solicitate spectacolele din cadrul festivalurilor pentru copii, organizate la Cluj – de Teatrul Puck; la Iaşi – de Teatrul Luceafărul; la Bucureşti – de Teatrul "Ion Creangă", de Teatrul Ţăndărică.
Au sfidat greutăţile prin care trece cultura şi cei care au reuşit ca în 2010 să deschidă noi spaţii pentru teatru: Teatrul Naţional din Timişoara a pus în circuit minunata Sală 2 – un teatru în adevăratul sens al cuvântului; la "Odeon" s-a deschis Sala Studio, o "scenă" atât de utilă; la Slatina şi la Călăraşi au fost inaugurate de curând săli de teatru, ceea ce le permite să găzduiască spectacole ale teatrelor profesioniste din Bucureşti şi din ţară. Iar în Centrul Vechi al Bucureştiului funcţionează de minune de puţin timp o cafenea-teatru, numită "Godot". M-a impresionat încă un spaţiu cultural, deschis în acest an, care organizează şi găzduieşte evenimente teatrale – sediul Fundaţiei Löwendal.