x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Timişoara este viitoarea destinaţie culturală şi de city break a Europei

Timişoara este viitoarea destinaţie culturală şi de city break a Europei

de Diana Scarlat    |    29 Oct 2019   •   11:20
Timişoara este viitoarea destinaţie culturală şi de city break a Europei

Timişoara a fost declarată viitoarea destinaţie culturală şi de city break a Europei, iar excursiile care se pot face în zonele învecinate sunt foarte atractive, atât pentru români, cât şi pentru străinii care ne vizitează ţara. La Berzasca, pe clisura Dunării, există un complex de bungalouri plutitoare, exact ca în destinaţii exotice precum Maldive sau Mauritius. Puţini ştiu, de asemenea, că la Buziaş, una dintre puţinele staţiuni de şes de la noi, se află o rezervă mare de ape sulfuroase şi de izvoare cu acid carbonic, cunoscute de pe vremea romanilor. Buziaşul a fost comparat cu vestitele Karlovy Vary şi Baden-Baden, fiindcă puterea de vindecare a apelor minerale de aici este la fel de mare ca a celorlalte staţiuni.

 

Timişoara a devenit un oraş al evenimentelor şi este din ce în ce mai căutat de către turiştii străini, dar şi de români. De asemenea, touroperatorii locali au început să ofere programe turistice combinate Timişoara – Arad – Oradea – Caraş Severin, cu vizitarea unor obiective turistice din regiunile istorice Banat şi Crişana. În 2018, din numărul total de 353.835 de locuri de cazare, judeţul Timiş deţinea 7.998 de locuri. Tot în acelaşi an, judeţul Timiş primea 261.665 de turişti români şi 117.419 turişti străini. Printre cele mai solicitate pachete turistice dedicate pieţei internaţionale şi interne se numără circuite pentru grupuri pe traseele Timişoara – Alba Iulia – Sighişoara – Mediaş sau Timişoara – Arad – Oradea. În regiunea Banatului agenţiile de turism promovează, pe lângă municipiul Timişoara, atracţii precum staţiunile Băile Herculane şi Buziaş, Cheile Nerei, cascada Bigăr – considerată drept cea mai frumoasă cascadă din lume de către site-ul ”The World Geography”, lacul Gozna din Văliug, Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, cel  mai mare parc de mori de apă din România şi din sud estul Europei de la Rudăria - satul Eftimie Murgu - sau clisura Dunării cu Orşova şi Eşelniţa - care fac parte din Banatul istoric şi unde se află vestitul chip al lui Decebal, sculptat în stâncă.

Puternică destinaţie de turism de afaceri şi evenimente

Potrivit consultanţilor PEJ Travel, Timişoara este în prezent o puternică destinaţie de turism de afaceri şi de evenimente, însă a început să se dezvolte şi ca destinaţie de leisure. De asemenea, pe lângă faptul că cea mai mare porţiune a Dunării se află pe teritoriul României (1075 de kilometri), şi cea mai mare lăţime se află tot în ţara noastră, anume, cinci kilometri, în zona hidrocentralei ”Porţile de Fier” si a lacului de acumulare. „Am început să promovez multe zone date mai mult sau mai puţin uitării, precum staţiunile Băile Herculane sau Buziaş”, spune Ovidiu Popa, preşedintele grupului PEJ Travel, companie care a fost implicată în organizarea mai multor evenimente de anvergură din Timişoara, precum Timişoara Fashion Week sau mari evenimente de business.

România are un potențial turistic enorm, dar ne trag înapoi infrastructura rutieră încă deficitară sau lipsa toaletelor publice pe șosele sau pe traseele turistice. Banatul și vestul României au început să fie redescoperite de către cetățeni americani care vin pe urmele bunicilor sau străbunicilor lor.

Ovidiu Popa

Ovidiu Popa, președintele grupului PEJ Travel

 

 

×
Subiecte în articol: timisoara turism city break