x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Maria Dragomiroiu mănâncă gheare de pui și curcan: “Îmi plac crocante și cu mujdei sau în piftie”

Maria Dragomiroiu mănâncă gheare de pui și curcan: “Îmi plac crocante și cu mujdei sau în piftie”

16 Noi 2017   •   11:50
Maria Dragomiroiu mănâncă gheare de pui și curcan:  “Îmi plac crocante și cu mujdei sau în piftie”

În această seară, de la ora 21.15, Maria Dragomiroiu vine la “Aici eu sunt vedeta” împreună cu nepoatele sale, Maria (9 ani) și Ana (7 ani), care vor dezvălui o parte din secretele celebrei lor bunici.

Astfel, telespectatorii Antenei 1 vor afla cu această ocazie că îndrăgita interpretă de muzică populară este o mare amatoare de gheare de pui și curcan, pe care le mănâncă cu o mare plăcere, ori de câte ori are ocazia. “Îmi place să mănânc gheare. Mănânc de când eram micuță. Fac din ele piftie, care iese o minune, sau le prăjesc până devin crocante și le înmoi apoi în mujdei”, spune cunoscuta artistă.

Ce alte lucruri neștiute despre Maria Dragomiroiu vor mai fi spuse, telespectatorii Antenei 1 vor afla diseară, de la ora 21.15, într-o nouă ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Dan Bittman.

 

 

×