Astăzi e ziua ta... Andrei Blaier!

Cea mai mare răsplată pentru Andrei Blaier, după o viaţă petrecută în spatele aparatului de filmat, a fost faptul că oa­menii îl opreau pe stradă şi îi spu­neau că le-au plăcut filmele sale. De curând, cunoscutul regizor a împlinit 76 de ani.

"Filmele pe care nu le-am făcut"
"Un an în plus pentru mine înseamnă foar­te mult. Nu pot face comparaţie cu ceea ce însemna când aveam 20 de ani, iar eu tocmai am împlinit o vârstă je­nantă, dar asta este situaţia... Sigur că am avut mulţi in­vi­taţi, mai ales că de obicei eu nu fac invitaţii la ziua mea, cine a vrut să vină la mine a fost binevenit. Se pare că, deşi m-am născut la 15 mai, ai mei au petrecut mai mult şi m-au declarat mai târziu.

Eram ca oricare copil normal, doar cu ceva mai multă imaginaţie. Cinema­tografia a însemnat pentru mine un mod de viaţă, deşi nu am vrut de mic să fac film. Acest lucru a venit mai târziu, când eram la liceul german. Vedeam la cinema­to­graful Tomis «Cavalerii Spa­ni­ei», cu Osvaldo Valenti... Am rămas fascinat de multe filme, dar neorealismul italian m-a impresionat. Mă gândeam că poate voi putea face aşa ceva. În perioada aceea, noi vedeam nişte filme false, de fal­suri diferite. Dintr-o dată am venit într-o lume care semăna teribil cu cea în care trăiam. Asta m-a impresionat. De aceea, filmele mele au aşa urme de neorealism, dreptul de a mărturisi îmi apar­ţine...

Ce am înţeles în 52 de ani petrecuţi în lumea filmului încerc să-i învăţ pe stu­denţii mei de la catedra Facultăţii de Cinematografie din cadrul Universităţii Media. Îi iubesc tare mult, e frumos atunci când studentul te de­păşeşte. Nici măcar mie nu îndrăz­nesc să-mi dau sfaturi. Eu cred că aceşti tineri au sau nu talent. Nu le trebuie sfaturi. Chiar am acum un student care are un scurtmetraj la Cannes, iar anul trecut a luat un premiu la Los Angeles. Cum să nu mă mândresc cu el! Le spun mereu: «Dacă iubiţi filmul şi filmul vă va iubi pe voi!».

Probabil că la insistenţele familiei, dar şi ale cunoscuţilor, îmi voi în­frânge în­crân­cenarea şi voi măr­turisi tot ce mi s-a întâmplat, într-o carte. În ca­zul în care o voi scrie, şi sper să o fac, dacă este cineva acolo sus care mă va ajuta, poate se va întâmpla în vara aceasta, iar atunci cartea se va numi «Filmele pe care nu le-am fă­cut». Acest lucru va in­clude şi viaţa pe care nu am povestit-o niciodată. Am citit atâtea memorii ale altora încât mi-e groa­ză să scriu că într-o dimi­nea­ţă am băut ca­feaua ama­ră şi ouăle erau mai tari de­cât aş fi vrut. Nu fac parte dintre aceia care cred că viaţa lor este un roman.

În privinţa fil­me­lor mele, îmi sunt dragi toate. Noi am fost cinci fraţi, o fată şi pa­tru băieţi, iar mama îmi spunea de fie­care dată că are cinci copii şi degete la o mână, dar nu ar putea să renunţe la vreunul dintre ele, la fel şi eu. Îmi iubesc toa­te filmele. Toată viaţa mea, dar toată viaţa mea este o relaţie cu actorii. Nu se poate să trăieşti fără poezie, fără minunile as­­tea de oameni."