Astăzi e ziua ta: Octavian Bellu

A intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai de succes antrenor din lume, un OM realmente aparte, un adevărat profesionist, cu o viaţă dedicată spor­tului, în general, şi gimnasticii feminine, în special.
Octavian Bellu împlineşte astăzi 60 de ani. Îi urăm „La mulţi ani!”

„60 de ani! Ce repede trece timpul! Iată că mi se întâmplă şi mie! Dilema la care au căutat răspuns şi alţii, foarte mulţi, care au avut şansa să ajungă la această vârstă. Să privesc înapoi, să privesc înainte... Indife­rent de opţiune, timpul curge imperturbabil şi insensibil la banalele noastre trăiri omeneşti. Probabil, mulţi au avut acelaşi sentiment şi au făcut faţă cu greu tentaţiei de a face un bilanţ, chiar şi parţial, pentru a ascunde reţinerea, justificată într-un fel, de a-şi face planuri pe termen lung. Barieră psihologică? Poate! Pentru cei fără amintiri semnificative, care sunt apăsaţi de teama că nu mai au când să facă ceva important în viaţa lor.

Deci, la ce bun o încărcătură emoţională nejustificată şi inutilă? La ce bun să te lamentezi? Poţi chiar apela, pentru a atenua îngrijorarea pe care o ai, la paliative de genul «Hai să îmbătrânim frumos!». Şi, de ce nu, poţi apela la cosmetizări, ridicole de multe ori, pentru a păcăli timpul. Iluzii, iluzii, iluzii! Timpul curge la fel pentru toţi şi este, poate, printre puţinele lucruri importante în viaţă, în faţa cărora suntem cu adevărat egali. Cred că, mai important decât să-ţi monitorizezi schim­bă­rile fizice, este să rămâi activ, preocupat de tot ce se întâmplă în jurul tău şi participant activ la toate aceste întâmplări. Izolarea este primul semn că vârsta te-a schimbat şi pesimismul te va domina. Eu sper că am puterea să nu schimb nimic din felul meu de viaţă, voi fi la fel de activ, chiar dacă mai atent cu schimbările biologice ireversibile.

Astăzi, 17 februarie, voi fi în sală, la antrenament, voi lăsa lucrurile să se desfăşoare normal, pentru că «fugit irreparabile tempus». Vai, nici nu am împlinit această vârstă, a maturităţii depline, şi am accese filozofice şi fac apel la dictoane! Sper să nu devină un tic. Oricum, cred că măsura în viaţă rămâne formula magică deocamdată pentru aşa zisa tinereţe fără bătrâneţe.  Am la ce privi în trecut şi am curajul să privesc în viitor. Profesional, chiar trebuie să fac proiecte pe termen scurt, Europene, Mondiale, Olim­piada din 2012.

Am avut şansa să fiu sănătos şi martor la trecerea dintr-un se­col în altul, dintr-un mileniu în al­tul, dintr-o societate în alta etc., etc., etc. Am plantat şi un pom, am făcut o casă, am un copil. Doresc, în conti­nua­re, să fac cât mai multe fapte bu­ne, pentru că, sunt convins că, la Ju­de­cata de Apoi nu poţi să faci recurs.
Profesional, nu am de ce să mă plâng şi sper să mai pot ajuta gimnastica românească şi în continuare. Am văzut lumea şi am făcut ce mi-a plăcut. Am fost înconjurat de oameni care mi-au creat un confort psihic deosebit, oameni dragi mie, de care sper să mă pot sprijini şi în conti­nua­re. Ce pot să-mi doresc mai mult?
În continuare voi încerca să mă adaptez, fără a renunţa la principiile care mi-au călăuzit viaţa. Şi, pentru că aşa cum se spune, de când ne naştem începem să îmbătrânim, voi trece şi peste acest moment, cu spe­ran­ţa că destinul îmi va da şansa să fiu martor cât mai mult timp la spectaco­lul vieţii. 60 de ani, o cifră ca şi celelalte, 59 şi ca viitoa­rele...?”