x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Dan Chişu

Omul zilei: Dan Chişu

04 Mai 2011   •   19:22
Omul zilei: Dan Chişu
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

163821-intact-imagesbogdan-chesaru-20101209112147003.jpgLungmetrajul „Ursul”, cel de-al doilea regizat de Dan Chişu după „WebSiteStory”, se lansează mâine în cinematografele româneşti. Comedia spune o poveste plasată în România anilor ’90, când noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs, bătrân şi pe moarte, unui vânător german.

Însă, artiştii circului se împotrivesc şi îl urmăresc pe director până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia, moment care dă startul unei serii de aventuri pline de neprevăzut prin care trec ursul, angajaţii circului şi toţi cei ce le ies în cale. „Ursul” are parte de o coloană sonoră semnată de nimeni altul decât Goran Bregovic, artistul declarând recent că i-a promis acest lucru regizorului fiind convins că nenumăratele proiecte în care este implicat nu îi vor lăsa timpul să finalizeze acest film. Din distribuţia peliculei fac parte Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi, Gabriel Spahiu şi Andreea Grămoşteanu. Dan Chişu a dorit ca prin această poveste cinematografică să iasă din linia sumbră, extrem de serioasă urmată în ultima vreme de filmul românesc. Cu ocazia lansării celui de-al doilea său lungmetraj, Jurnalul Naţional îl declară pe Dan Chişu „Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei