x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Dan Dumitrescu

Omul zilei - Dan Dumitrescu

02 Sep 2005   •   00:00
Omul zilei  -  Dan Dumitrescu

Scriitor

  • Este autor a 25 de carti, la care se adauga peste 35 de romane traduse
  • Volume: "Ziua terorii", "Varstele razboiului", "Desant la Gran Sasso" (nuvela premiata), "Culoarea albastra a esafodului"

    Scriitorul Dan Dumitrescu si-a lansat ieri volumul "Masacrul Inocentilor", o reconstituire in premiera mondiala a cumplitelor evenimente din 1-3 septembrie 2004 de la Beslan, Osetia de Nord. Lansarea a avut loc la implinirea unui an de cand un comando musulman a ocupat scoala gimnaziala din localitate si a provocat moartea a peste 300 de ostatici. "Masacrul inocentilor" este o poveste despre curaj, dragoste si supravietuire, dar in acelasi timp e si un mesaj impotriva terorismului. Actiunea se desfasoara numai in doua locatii, ca doi poli care concentreaza in jurul lor intreaga incarcatura emotiva a acelor clipe - in interiorul scolii si la 100 de metri de zidul scolii. Acolo, mii de localnici stau cu sufletul la gura, dorm pe iarba, plang, se gandesc la razbunare. Multe personaje din acest scenariu au existat in realitate. Actiunea se bazeaza pe marturiile supravietuitorilor si ale celor implicati in tragedie. Pentru lansarea noului sau volum, Jurnalul National il declara pe Dan Dumitrescu "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar