x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Nicu Covaci

Omul zilei: Nicu Covaci

22 Ian 2012   •   21:00
Omul zilei: Nicu Covaci

Este stiut faptul ca, in momentele de cumpana ale oricarei natiuni, artistii, gratie probabil atingerii divine de care se bucura, simt nevoia sa se implice si sa se angajeze social in actiuni ce poarta in ele promisiunea trecerii spre o lume mai buna. La noi, fara sa fi dus vreodata o alta politica in afara celei muzicale, in sfera careia se misca prolific de 50 de ani incoace, de la infiintarea trupei Phoenix, Nicu Covaci, liderul formatiei, a dovedit in mai multe randuri ca are un simt si o atitudine patriotica mai adanca si mai conturata decat a multor asa-zisi politicieni din conducerea tarii.

Astfel, inspirat de amplele proteste desfasurate in aceste zile in tara, acesta a trimis Jurnalului National un poem-manifest de opt strofe numit "Sa nu va fie frica!". Versurile scrise patims, cu puternic accent militant (Sa nu va fie frica/ Sa ziceti hotilor ca-s hoti/ Sa ii cunoasca lumea/ Si sa-i urasca toti), sunt dedicate "Fanilor mei, cei ce poarta un nume", dedicatie ce trimite la primul LP al trupei Phoenix, inregistrat fix acum 40 de ani si intitulat "Cei ce ne-au dat nume". Pentru atitudinea sa civica si pentru compunerea poemului-manifest scris in ritmul batailor inimii sale, Jurnalul National il declara Omul Zilei pe "protestatarul" Nicu Covaci.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei