x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 30 septembrie

Vineri 30 septembrie

30 Sep 2005   •   00:00

Este ziua 273 a anului
Au mai ramas 92 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Cu dreptatea nu mergi departe" - daca nu ai si spate.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 7:12
  • Apune la 18:58

  • LUNA
  • Rasare la 3:49
  • Apune la 18:03

  • Luna noua 3 octombrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 10 octombrie
  • Luna plina 17 octombrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 25 octombrie
  • Balanta (23 septembrie - 22 octombrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
    Sf. Sfintit Mucenic Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei; Sf. Mucenite Ripsimia si Gaiani

    CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Ieronim
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Grigore Iluminatorul, ap. armenilor
  • SARBATOARE CRESTINA
    Sfantul Sfintit Mucenic Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei, este pomenit astazi. S-a nascut in jurul anului 240 si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenia lui Cusaro, imparatul Armeniei, fratele lui Artavan, imparatul persilor. Fiind descoperit ca e crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe chinuri, dar din toate a scapat viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, afland Tiridat ca sfantul este fiul lui Anac, care cu inselaciune omorase pe tatal sau, i-a legat mainile si picioarele si l-a aruncat intr-o groapa adanca. Sfantul a trait acolo 15 ani, fiind hranit in taina de o femeie vaduva. Imparatul Tiridat a innebunit dar, in urma unui vis avut de sora sa, l-a eliberat pe Grigorie si astfel s-a insanatosit.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1496 - Stefan cel Mare termina zidirea bisericii cu hramul "Sfantul Nicolae" din Popauti (astazi inclus in extremitatea nordica a orasului Botosani), reprezentativa pentru arhitectura epocii sale; turnul clopotnita alaturat este cel mai frumos pastrat din acea vreme;
  • 1857 - Lucrarile Adunarii ad-hoc a Tarii Romanesti, cu participarea a 28 de mari proprietari, 14 mici proprietari, 20 de deputati oraseni si 15 deputati tarani, sub presedintia formala a mitropolitului si cea efectiva a vicepresedintelui Nicolae Golescu. Constantin A. Kretzulescu prezinta o rezolutie, care cuprinde cereri asemanatoare rezolutiei moldovene;
  • 1943 - Din dispozitia maresalului Ion Antonescu, atasatul militar la Ankara, col. Traian Teodorescu, ia contact cu omologul sau britanic, generalul A.C. Arnold, caruia ii transmite ca daca fortele anglo-americane sosesc in Romania, el pune la dispozitie 42 de vagoane de aur, 2 vagoane de valuta, 400 vagoane de grau si 300 vagoane de porumb.

    In lume
  • 1399 - Henry al IV-lea este proclamat rege al Angliei;
  • 1895 - Madagascar intra sub protectorat francez.
  • NASCUTI LA 30 septembrie
  • 1975 - Gimnastul Marius Urzica
  • 1967 - Teodora Enache, interpreta de jazz.
  • MOMENT ISTORIC
    Tudor Arghezi a publicat la 30 septembrie 1943 pamfletul "Baroane", indreptat impotriva ambasadorului Germaniei fasciste la Bucuresti, Manfred von Kilinger. Articolul apare in ziarul "Informatia zilei" sub genericul "Bilete de papagal". Publicatia este imediat confiscata, iar Arghezi este trimis in lagarul de la Targu-Jiu. Pamfletul "Baroane" a fost precedat de o serie de tablete, pamflete usturatoare, care-i vizau pe nemti si, in special, pe baronul von Killinger, aparitii pentru care Arghezi e cercetat de politie. Un alt pamflet al lui Arghezi, ("Poezia putrefactiei si putrefactia poeziei") va avea drept consecinta absenta poetului din viata literara pana in 1954, cand revine cu publicistica in revistele momentului (Contemporanul, Gazeta literara, Steaua). In 1955 este ales membru al Academiei, in 1957 obtine Premiul de stat si candideaza cu succes la alegerile de deputati pentru Marea Adunare Nationala.

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    In mitologia romaneasca, capcaunii sunt monstrii antropofagi cu cap de caine, cu un ochi in frunte si unul in ceafa, care au trait prin pesteri si paduri intunecate sau ar fi venit dinspre rasarit, pustiind pamantul. Adesea, erau asociati cu tatarii si turcii care pradau in Evul Mediu tinuturile de la Dunarea de Jos. In unele informatii sunt infatisati ca oameni mici, negri si cu nasul turtit (Moldova Centrala). Ei ar fi fost starpiti de uriasi, de apele potopului sau ar fi plecat peste Dunare, in tara turceasca. Ei mancau oamenii dupa ce ii jupuiau de piele si le sugeau sangele, iar pe copii, dupa ce ii frigeau in cuptor. O legenda, cu mai multe variante, descrie viclesugul prin care o fata prinsa si ingrasata cu miez de nuca de mama capcaunilor ca sa fie apoi mancata, scapa inainte de a fi bagata in cuptor. La comanda babei, "Tup, fata, pe lopata!", aceasta se preface ca nu stie cum sa procedeze si ii raspunde: "Sai baba si-mi arata!" Intorsi acasa, capcaunii si-au mancat propria mama, fara sa stie ce s-a intamplat. Fata, orientandu-se dupa Calea Robilor, se intoarce cu bine acasa. Ca termen, capcaunii sunt cunoscuti de romanii de pretutindeni, iar ca reprezentari mitice antropofage, in tinuturile pericarpatice. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar