"Mai rau ca la 1907"

Sacel e o localitate ciudata, jumatate sat, jumatate statiune balneoclimaterica. Plasamentul e superb: o zona montana pe langa orasul Novaci. Locuitorii sunt pasnici si primitori. Cand nu dau foc. Pentru ca, din pacate, lupta pentru pamant la Sacel seamana cu aceea de la 1907.

LUPTA. Conacul celor doua mostenitoare dupa incendiu seamana mai degraba cu o mostenire istorica

Nici nu coborasem bine din masina redactiei cand o doamna cu ochi lacrimosi a aparut in fata noastra. Vazuse ecusonul cu "Presa" pe parbriz si simtea nevoia sa ne spuna ceva. Cu fereala, ne-a rugat sa trecem pe la ea pe acasa. De fapt, pe la ce ramasese din casa. Am ajuns pe un deal unde se mai distingeau ramasitele unui conac. In curte, ne asteptau reunite familiile Preda si Tarniceru. Doamna Preda, cea care ne condusese, era ceva mai calma decat sora ei, care sughita de plans.

FOCUL. Doamnele Preda si Tarnoveanu sunt urmasele familiilor Poenaru si Sadoveanu, cele care au fondat Sacel-Bai. Una dintre ele locuieste la Bucuresti, cealalta, la Timisoara. Cum ar veni, se trag din mosierii locali. Vreme de mai multi ani, dupa 1990, au stat cuminti si s-au multumit sa stapaneasca vila familiei Sadoveanu, un conac cu noua camere construit prin 1927. Dupa incercari timide de revendicare, dupa ce multa vreme nici macar nu li s-a dat acces la planurile cadastrale, o data cu presiunile europene privind restituirile proprietatilor nationalizate, femeile au prins curaj si au inceput sa se intereseze cum isi pot recupera cladirile, terenurile agricole si hectarele de padure nationalizate. Atat a trebuit.

Si-au atras antipatia localnicilor, care au reactionat cam ca in ianuarie 1990, cand, chiar si la Bucuresti, cuvantul "mosier" provoca o furie oarba. Cu doua zile inainte sa ajungem noi, pe la ora cinci de dimineata, niste binevoitori dadusera foc conacului. Fumul a fost observat de minerii dintr-un autobuz care incetinise pe drumul din fata conacului. Era aproape 5 dimineata si, se pare, focul ardea deja de mai bine de o ora. Cei care pusesera flacara conacului o facusera metodic, aprinzand intai magaziile din spate, pline cu lemne. Dar au avut grija ca focul sa nu se extinda prea repede, probabil pentru a avea timp sa ajunga cat mai departe pana la aparitia autoritatilor.

PIROMANII SI VARDISTII. Dupa cum au spus unii localnici, pompierul din localitate a stat si s-a uitat zambind cum ardea casoiul, vreo doua ore. Cica i-ar fi fost frica sa intervina, fiindca se putea curenta, asa ca s-a uitat poetic la palele focului pana cand a aparut alt echipaj de pompieri, de la Novaci. Paguba a fost estimata de proprietari la aproximativ 300.000 de euro, dar cel mai important lucru, urmasilor familiilor Plesoianu si Sadoveanu li s-a dat de inteles ca nu prea sunt doriti in localitate.

AMINTIRE. Asa arata proprietatea inainte de a cunoaste mania localnicilor

Pompierii au facut o investigatie si au tras concluzia ca focul a fost pus de o mana criminala. Adica proprietarii au acum o confirmare oficiala a ceea ce banuiau, dar Politia le-a spus ca nu poate face nici o investigatie. Pagubitii trebuie sa-si faca dreptate deschizand un proces impotriva... autorului necunoscut. Nu radeti! "Mai rau ca la 1907", plange cu ochii spre ruine Lucretia Tarniceru. "Aici am copilarit, aici au crescut si au trait mama si bunica noastra." Casa era acum folosita ca loc de recreere in vacante de catre cele doua femei si familiile lor. De aceea investisera aici, numai in urma cu doi ani, facand reparatii cladirii. Numai ca, in urma cu doua saptamani fata de ziua incendiului, ca urmare a solicitarilor repetate de reconstituire a drepturilor de mostenitori, Primaria a decis sa masoare terenurile din jurul conacului pentru a determina cu exactitate care sunt proprietatile femeilor. Terenurile sunt folosite in momentul de fata de localnici, care, desi nu au acte de proprietate, nici nu credeau ca va mai veni o zi cand cineva sa-i intrebe de sanatate. Sau mai exact de pamanturi. Iar mostenitorii mosierilor incep sa ne explice cum vine treaba cu terenurile, care, desi revendicate, se regasesc acum la anunturile de vanzare din ziare sau cum Primaria a preluat un teren de la OJT, cedat in urma cu 30 de ani printr-un protocol, dar fara acte de proprietate, si a construit o sala de sport...

TRADITII DE LUPTA. I-am lasat pe pagubiti sa priveasca la ce le mai ramasese din avere si am pornit spre Primarie. Aici, in mod ironic, la gazeta de perete erau afisate tocmai masurile care trebuie luate in caz de incendiu sau calamitate. Primarul Danut Rentea, voios inca de dimineata, a inceput sa ne explice ca are mari probleme cu retrocedarile, a dat vina pe "crunta mostenire" a primarului trecut, a baiguit o chestie din care rezulta ca pompierul comunal si-a facut datoria... Iar mostenitorii care tot acuza atat ca acte de proprietate nu au - se grabeste sa se pronunte primarul, desi el ar fi trebuit sa stie cel mai bine cum stau lucrurile - sau daca nu, sa astepte o decizie definitiva a unei instante. Printre randuri, primarul ne-a marturisit insa care e miza terenurilor din Sacel: investitorii straini care isi tot arata curiozitatea, mai ales in urma "externalizarii" Centrului de recuperare si tratament din localitate (a bailor - n.r.), adica a vanzarii ei, deci atragerea turistilor, altii decat minerii. Scoaterea bailor din cadrul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO) este o masura impusa de negocierile de aderare. In conditiile in care centrul va deveni o societate pe actiuni fara circuit inchis (cum functioneaza acum), Sacel ar putea deveni cel mai important punct de atractie al judetului, deci cine are terenuri in localitate are si sansa de a scoate bani frumosi din afacere, si tot asa pana la incendieri.

Mergand pe ulita, am dat peste un mosulet cu care am intrat in vorba. Dupa o amusinare reciproca, batranelul, bine dispus, ne-a trantit-o: "He, he, taica, aici fusera multe focuri... oamenii e mai hotarati". Ne-am interesat ce vrea sa spuna cu asta si am aflat ca si presedintele CAP-ului, de pe vremuri, a avut casa incendiata de trei ori. In plus, in cazul unor incidente minore, cand oamenii se mai bat la crasma din diverse ratiuni, ranchiuna se traduce tot prin flacari. Paritatea e cam de o claie de fan arsa pentru un pumn in nas sau un grajd incendiat pentru o bataie mai serioasa si injuraturi de mama.

Fiindca sportul cu incendiatul e practicat de multi ani, oamenii s-au specializat, vorba mosului, a carui identitate o protejam ca nu cumva, Doamne fereste, sa ramana fara acoperis deasupra capului cu par sur: "Taica, astia facura scoala focului la profesionalili unde umblara. Ei pune iasca sa arde mocnit si ia autobuzu’ spre Targu Jiu. Cand iasa valvataia e deja departe, e acoperiti. Poa’ sa vie si militia, si pompierii, ei a fost plecati, gura nu le pute. Cand e vorba de clai de fan sau grajduri, trag cu sageata, cu arcu’, dupa ce pusera la sageata varf din taciune, carbune aprins. Ia foc tot mai greu si nime’ nu ii afla". Chiar daca stiu cine a aprins diverse focuri, oamenii din Sacel prefera sa nu toarne autoritatilor. Razbunarile se petrec dupa regula "claie pentru claie".

NAMOLU’ SFINTESTE LOCUL

Faptul ca ultima incendiere a avut loc tocmai la locuinta celor care revendica baza de tratament balnear si parte din cele mai bune terenuri pentru constructii are un sambure de logica. La Sacel se gaseste ceva foarte valoros: o varietate de namol ceva mai bun chiar decat cel de la Techirghiol. Doar managementul prost de stat si atribuirea bailor de catre regimul comunist OJT-ului care apoi a vandut-o regiei lignitului au facut ca Sacelul sa astepte anul 2007 pentru a face si ceva bani din namol. Numai ca si Centrul (foto) care functioneaza acum in cadrul CNLO are probleme, ca proprietatile sunt revendicate, iar doleantele mostenitorilor trebuie rezolvate cat mai repede.