x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Cartea de oaspeti

Cartea de oaspeti

de Dana Cobuz    |    06 Noi 2006   •   00:00
Cartea de oaspeti
WWW.MARGARETA.COM
"Cand eram numai un bot cu ochi, va ascultam la radioul prafuit din casuta parintilor mei. (…)

Admiratia pentru Margareta Paslaru ii aduna pe sute de oameni, din diverse colturi ale lumii, intr-un singur loc: cartea de oaspeti de pe site-ul artistei, www.margareta.com. Este fascinant cate amanunte poti afla despre cineva din vorbele unor necunoscuti. Parcurgand impresiile lasate pe pagina de internet (care mi-au adus aminte de cartile de oaspeti pe care le intalnesti in orice muzeu), iti dai seama cat de adorata de public este Paslarita.

"O surpriza neasteptata la o ora tarzie de noapte: descoperirea acestor imagini de neuitat. De dincolo de Prut, unica punte de legatura cu frumoasa limba romana (in acele timpuri) era prin intermediul radioului si deci prin vocea Margaretei («Iubirea noastra e absurda...» etc.). Va multumim pentru blandete si frumusete! Ma voi grabi sa transmit aceasta adresa si bunului meu prieten Ivars Jansons din Letonia, care a invatat limba romana doar gratie iubirii de cantecele dvs. din acel 1968 triumfator si polonez." (Val. S. Calancea, Chisinau-Chicago)

FELICITARI. "Stimata Margareta, felicitari pentru tot ce ati facut in filme si spectacole. Desi am fost si eu operator de imagine la Buftea vreo 30 de ani, nu am avut ocazia sa va filmez, dar v-am admirat din spatele reflectoarelor cand treceam prin platouri unde colegii mei va filmau, inclusiv la filmul «Tunelul»" (Stefan Horvath, operatorul de imagine al multor filme ale lui Gopo)

"Draga Margareta Paslaru, este uimitor! Nu m-am asteptat sa primesc un raspuns atat de rapid si de dragut din partea uneia dintre cele mai ocupate persoane din lume, cum sunteti dvs. Nu voi uita niciodata motoul dvs: In tinerete ne straduim sa ne facem un nume. La maturitate trebuie sa folosim «numele» spre binele altora»" (Sergent Gang Dok-hee, Unitatea de Pompieri Kyonggi, Coreea de Sud)

"Cand eram numai un bot cu ochi, va ascultam cantecele la radioul prafuit din casuta parintilor mei. (…) Doamna Margareta, ma bucur ca v-am gasit pagina pe internet si mai ales ma bucur pentru tot ce ati daruit si daruiti romanilor de acasa sau din diaspora. Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa aveti atata bucurie si fericire pe cat daruiti. Multumesc lui Dumnezeu ca aduce si tine pe lume oameni ca Margareta Paslaru." (Mariana Palade Syrotiak)

ALBUMUL. "Probabil ca acum aveti mai multi admiratori in strainatate decat in tara. (…) Daca prin absurd pierdeti un album de fotografii sau nu aveti ceva in colectie, o puteti contacta pe sotia mea. Are un volum de poze adunate de 30-35 de ani (unele sunt in rama), sa nu mai vorbim de cantece..." (Cornelia si Vali Pavel, Connecticut, SUA)

MUZA CU OCHI DE PERUZEA

Admiratorii au scris si poezii pentru idolul lor cu ochi albastri-violeti. "Din ochii tai/ Candva, nu demult/ s-a tesut cerul/ si/ tot din ei/ o apa adanca/ marea/ spre a linisti/ pamantul/ si/ a da gust vietii" ("Ochii - Fereastra Sufletului", Luminita Mihai Cioaba) "Albastru e cerul senin/ Albastra e marea linistita./ Albastra e floarea de «nu-ma-uita»/ Albastra e privirea ta./ Pentru tot ce e albastru/ Eu as vrea/ Sa ramana vesnic asa./ Aceasta este culoarea/ Pe care natura a dat-o in zilele bune/ Minunilor ei" (Georgeta, Giurgiu)

UN MILENIU MAI BUN

"Salutari. E tarziu si in loc sa imi fac temele pentru scoala am ajuns pe internet pe site-ul tau. Am auzit de tine de la parintii mei, care au vorbit intotdeauna cu respect de tine si au fredonat cantece intregi. Nu am avut ocazia sa ascult cantecele tale, dar poate intr-o zi le voi asculta. Am citit toate mesajele din cartea de oaspeti, pentru ca in felul asta am fost mai aproape de casa. Am plecat din Romania pentru a veni la scoala aici si nu este zi in care sa nu imi fie dor de acasa. (…) O seara buna, un mileniu mai bun." Amalia

MICI MARGARETE, CU PARUL PE MOATE SI ALUNITA FALSA

Paslarita a fost idolul copiilor, parintilor si bunicilor decenii intregi. O marturisesc, dupa alte decenii, fanii artistei. "Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica, la camin, mama imi punea parul pe moate si imi facea o alunita ca sa seman cu actrita ei preferata. Iar eu incercam sa ma vad in orice (oglinda, geam) ca sa stiu cum arat si daca nu mi s-a stricat coafura. Eram foarte mandra de mine ca seman cu Margareta Paslaru. As vrea sa mai seman si acum..." (Monica, Constanta)
"As vrea sa stiti ca, in felul dumneavoastra, mi-ati facut candva viata mult mai frumoasa decat era... Mi-amintesc de anii de liceu (la Cluj), cand imi era atat de greu, cand mi se dusese firul de la ultima pereche de ciorapi cu care mai puteam sa ies in oras, cand nu aveam bani pentru un corn, cand voiam sa ma arunc in Somes, fiindca iubitul meu ma parasise pentru o colega mai bine situata material, deci mai putin complexata..., cand,... cand,... intr-un cerc restrans de prieteni, fara pretentii, va imitam... Cantecele, coafura, aerul copilresc..." (Dorina)
×
Subiecte în articol: editie de colectie