x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Phytopeelingul – soluţia blândă pentru curăţarea tenului

Phytopeelingul – soluţia blândă pentru curăţarea tenului

de Steluta Indrei    |    17 Noi 2012   •   00:27
Phytopeelingul – soluţia blândă pentru curăţarea tenului

Peelingul – curăţarea profundă a tenului – echivalează pentru multe femei cu durere, roşeaţă, imposibilitatea de a ieşi din casă pentru câteva zile. Aceasta pentru că, de obicei, exfolierea straturilor pielii se realizează prin substanţe chimice sau unde laser, care uneori pot deveni destul de agresive cu tenul. Un procedeu cosmetic natural, fără efecte negative asupra pielii este phytopeelingul. Acesta se realizează cu ajutorul unor plante capabile să cureţe pielea în profunzime, care sunt de fapt nişte bureţi de apă dulce, ce se găsesc în unele regiuni din Europa. Plantele au fost descoperite în Germania, în anii ’50, iar de atunci sunt folosite peste tot în lume în dermatologie şi în cosmetică.

Acest tip de peeling este o terapie non-invazivă de regenerare a ţesutului cutanat, ce se poate aplica cu succes în cazul tenurilor grase, acneice, cu cicatrice, riduri sau pete, a explicat Neli Pfeiffer, specialist în cosmetică apicolă de la Centrul Apiestetic. Prin aplicarea phytopeelingului se obţine intensificarea circulaţiei sangvine la nivelul feţei şi creşterea metabolismului celular. Astfel, straturile superficiale ale pielii se exfoliază, ceea ce determină îndepărtarea celulelor moarte şi a impurităţilor. Apoi intervine procesul de formare a unor celule noi, ducând la întinerirea, netezirea şi tonifierea tenului.

Iată cum decurge tratamentul de phytopeeling. Neli Pfeiffer spune că, înainte de începerea procedurii, tenul este demachiat şi expus la vapori pentru ca substanţele folosite să fie absorbite cât mai bine de porii deschişi. Ochii, nările, nevii pigmentari (aluniţele) se protejează prin aplicarea unei creme grase. Următorul pas este aplicarea pe toată faţa, timp de 10 minute, a amestecului de pulbere din bureţi de apă dulce, prin mişcări circulare, relaxante. După alte 15 minute, timp în care mixtura se usucă complet pe faţă, se îndepărtează cu apă şi dischete demachiante. În ultimele minute, apare un efect de hipertermie (încălzire accentuată). Pielea poate deveni sensibilă 2 zile după phytopeeling, dar senzaţiile se diminuează treptat. În tot acest timp se folosesc produse cosmetice protectoare recomandate de specialist.

Phytopeelingul este indicat primăvara şi toamna, când radiaţiile solare sunt mai blânde. Acest tratament cosmetic nu se adresează tenului sensibil, alergic, care prezintă cuperoză, pilozitate crescută, dermatoze, răni deschise şi infectate (în acnee) sau persoanelor cu ten de culoare închisă care prezintă o depigmentare puternică.

×
Subiecte în articol: peelingul