x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Usturoiul, un leac minune impotriva kilogramelor in plus

Usturoiul, un leac minune impotriva kilogramelor in plus

30 Apr 2018   •   19:21
Usturoiul, un leac minune impotriva kilogramelor in plus

Cum folosim usturoiul dacă vrem sa dam rapid și ușor burta jos? Usturoiul funcționează foarte bine daca dorim sa pierdem in greutate în mod natural. Pentru ca reduce pofta de mâncare. Mirosul puternic de usturoi stimulează centrul de sațietate din creier și astfel senzația de foame se diminueaza.

 

Usturoiul reduce apetitul prin creșterea sensibilității creierului la leptină, un hormon produs de celulele grase pentru reglarea poftei de mancare. Pe de alta parte, usturoiul stimulează producerea de norepinefrină, un neurotransmițător care ajuta metabolismul.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, un grup de medici de la Spitalul Hashomer Tel din Israel a realizat un studiu, folosind șoareci de laborator. O parte dintre rozatoare au primit alicină, altii nu. Dupa care, toate animanele au fost hrănite cu alimente bogate în zahăr. Soarecii din primul grup au avut tensiunea arterială și nivelul de insulină mai mici, lucru care nu s-a întâmplat și cu al doilea grup de șobolani.

Cum preparam usturoiu pentru dieta

Est nevoie de trei căței de usturoi, zeama de la o lămâie, turnata intr-o cana de apa. Cateii de usturoi se mesteca, apoi se bea apa cu lamaie. Repetati acest tratament în fiecare dimineață, pe stomacul gol.

Primele rezultate ar trebui sa apara dupa doua săptămâni.  Atenție insa. Nu folosiți acest remediu dacă aveți probleme cu stomacul. ANTENA 3

×