x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ai slăbit brusc? Iată care ar putea fi cauzele!

Ai slăbit brusc? Iată care ar putea fi cauzele!

29 Mai 2017   •   12:27
Ai slăbit brusc? Iată care ar putea fi cauzele!

Este normal să slăbești atunci când ții dietă și când practici exerciții fizice. Dar, dacă pierzi în greutate foarte mult când ai aceeași alimentație și când faci același fel de activitate fizică, s-ar putea să ai probleme de sănătate, pe care trebuie să le depistezi din timp, scrie clickpentrufemei.ro.

Diabet zaharat

Diabetul este tulburarea metabolică care determină niveluri ridicate ale glicemiei, fie din cauza insuficienței producerii insulinei în organism, fie datorită incapacității organismului de a răspunde corect la insulină. De aceea, este una dintre afecțiunile care duc la pierderea în greutate bruscă.

La persoanele care suferă de diabet, slăbitul apare din două motive: pierderea excesului de apă din cauza urinării frecvente și pentru că organismul este incapabil să absoarbă caloriile din zahărul din sânge. În plus, dacă insulina este insuficientă, organismul începe să ardă grăsimi din mușchi pentru energie, provocând o scădere a greutății corporale.

Hipertiroidism

Pierderea bruscă a greutății, în ciuda faptului că nu are nici o schimbare sau o creștere a poftei de mâncare, poate indica o problemă tiroidiană, în special hipertiroidismul. Creșterea anormală a activității glandei tiroidiene provoacă un exces de hormoni tiroidieni care sunt prezenți în sânge și care provoacă accelerarea metabolismului la o valoarea ridicată.

În afară de slăbit, hipertiroidismul duce și la creșterea ritmului cardiac și provoacă exces de transpirație, bufeuri, atacuri de panică, modificări ale dispoziției, slăbiciune musculară și oboseală.

×