x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce este mai sănătos să mâncăm: legume congelate sau conservate

Ce este mai sănătos să mâncăm: legume congelate sau conservate

11 Dec 2015   •   13:15
Ce este mai sănătos să mâncăm: legume congelate sau conservate

În timpul iernii, legumele proaspete sunt limitate, aşa că opţiunile rămase sunt cele conservate sau congelate. Dar care dintre variante ar trebui aleasă pentru a ne asigura că mâncăm sănătos şi gustos în acelaşi timp?

Nutriţioniştii sunt de părere că legumele congelate îşi păstrează mai bine vitaminele faţă de cele din conserve. Dar totul depinde, până la urmă, de tipul de legume, pentru că nu toate sunt bune de pus la congelator, din cauza apei pe care o conţin.

Cu cât au mai multă apă, cu atât mai puţin ar trebui congelate, pentru că această metodă de conservare le modifică calităţile organoleptice şi nutriţionale - îşi pierd textura, culoarea şi cele mai multe dintre vitaminele B care sunt solubile în apă. Exemple de legume care nu se pretează să fie congelate sunt roşiile, castraveţii sau salata verde. Este de preferat ca acestea să fie consumate proaspete, sau preparate imediat după recoltare.

Potrivit site-ului consoglobe.com, unele legume sunt mai bogate în nutrienţi când sunt fierte, decât în formă crudă. Este cazul tomatelor! Când sunt gătite, acestea sunt mai bogate în licopen primă, un antioxidant tipic al acestui aliment.

Legumele verzi sunt diferite de alte legume. Este de preferat să fie congelate pentru a păstra cele mai multe dintre vitaminele lor. Dar acest lucru este posibil în anumite condiţii.

Înainte de congelare, ele trebuie cufundate câteva minute în apă clocotită pentru a opri procesele enzimatice care le deshidratează, sau le descompun. Acest procedeu are însă inconvenientul că distruge vitaminele solubile în apă, în special vitamina B1 şi vitamina C. Pentru că în nutriţie, lucrurile nu sunt niciodată doar albe sau negre, conchide site-ul citat. AGERPRES

×