x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cvintetul morţii are nume de film ştiinţifico-fantastic

Cvintetul morţii are nume de film ştiinţifico-fantastic

de Florin Condurateanu    |    19 Noi 2018   •   20:10
Cvintetul morţii are nume de film ştiinţifico-fantastic
Sursa foto: ratmaner/Getty Images/iStockphoto

A fost, recent, Ziua mondială a diabetului. Iată, se stabileşte o zi a omenirii nu numai pentru lucruri plăcute, se fixează o zi şi pentru boli, multe din ele negălăgioase, dar foarte periculoase. Aşa cum este şi diabetul zaharat.

 

O concluzie nu foarte veche a medicinii, o subliniere,  anunţă că o capcană pentru organismul uman este acel sindrom metabolic X. Cu nume misterios ca în serialul SF cu dosarele X. Ştiinţa medicală sună alarma, ne pândeşte o combinaţie vicleană de boli, de stări neplăcute, care lasă urme asupra vieţii. Se grupează cinci deteriorări şi în sistemul cardiovascular, şi în balanţa metabolismelor, şi în unele obiceiuri explozive de-a dreptul. Fumatul este recunoscut ca un mare duşman al omului. De aceea, prima întrebare a medicilor este dacă pacientul fumează şi urmează indicaţia de abandonare grabnică a ţigărilor. Este sugestiv să atragem atenţia că fumatul, între alte multiple rele, produce un spasm pe vasele de sânge. Nu e destul că vasele, prin ateroscleroză, prin depunerea de grăsimi pe pereţii lor, oferă o suprafaţă de curgere tot mai mică sângelui. Irigarea insuficientă a organelor cu sânge din cauza plăcilor de aterom, de grăsimi, mai suferă şi un efect negativ în plus: vasele se strâmtează şi prin contractarea adusă de spasmele generate de fumat. De aruncarea pachetului de ţigări e bine să se hotărască fumătorul în orice moment. Chiar dacă a tras din tutun zeci de ani, se opreşte deteriorarea organismului pe mai departe. Hipertensiunea este unul din factorii sindromului metabolic X, care forţează inima şi vasele tot timpul. Tensiunea peste limita acceptată este o boală care cere tratament toată viaţa, fără nicio întrerupere. Diabetul este şi el o boală cronică, care necesită şi un tratament cu pilule sau cu insulină, dar şi o dietă cu limitarea carbohidraţilor şi a alimentelor cu prea multe grăsimi, dar nu trebuie uitată nici mişcarea.

 

Obezitatea trebuie să fie o preocupare, să se lepede omul de kilogramele în plus, căci ele aduc agravarea diabetului, a hipertensiuii, a bolilor cardiovasculare. Prea multele grăsimi în sânge, atât colesterolul crescut, cât şi trigliceridele, e cazul să fie scăzute.

 

×