Este sezonul florilor de soc. Florile, extrem de aromate, au proprietăţi terapeutice uimitoare, sunt eficiente pentru gripe şi răceli, gută, infecţii pulmonare şi boli de piele. De asemenea, tratează durerile de gât, febra fânului, artrita şi acţionează ca laxativ uşor. Datorită diurezei pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi şi de vezică.
Ceaiul de flori de soc măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, ceaiul este bun ca medicament natural în obezitate. Pentru aceleaşi motive se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.
Întăreşte imunitatea
Fructele, foarte bogate în vitamine şi uleiuri eterice, ajută la creşterea imunităţii, reglează problemele intestinale şi au acţiune antinevralgică şi antiherpetică.
Fructele de soc au calităţi detoxifiante excelente, extrăgând apa şi substanţele toxice din organism, facilitând eliminarea acestora pe cale naturală, fie prin transpiraţie, urină, fecale. Socul reglează apetitul alimentar şi activitatea hormonală, reglând în mod natural organismul. Frunzele de soc se adaugă în unguente pentru afecţiuni ale pielii.
Utilizări externe
Extern, este util ca antiseptic, sub formă de băi sau cataplasme, indicat în furunculoze, abcese, arsuri, flictene, având proprietatea de a fluidifica puroiul şi de a calma durerile. Sub formă de băi fierbinţi se utilizează contra reumatismului.
Infuzia
2 linguriţe de flori la 250 ml apă clocotită, se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi. Ca laxativ, se prepară infuzia din 1-2 linguriţe la 200 ml apă clocotită. Se ia seara la culcare.
Tictură pentru curele de slăbire
Celor care ţin cure de slăbire sau diete disociate li se recomandă tinctura din fructe de soc.
Se combină sucul de fructe de soc cu o cantitate egală de alcool dublu rafinat (care să aibă circa 85-90 grade), după care se agită 20-30 sec.
Recipientul trebuie închis ermetic şi pus într-un loc răcoros şi întunecat.
Tinctura de soc poate fi folosită de persoanele care ţin cure de slăbire sau diete disociate. Administrarea acesteia trebuie însoţită de o dietă alimentară bine stabilită, din care să fie excluse carnea, aditivii alimentari, margarina, zahărul. Salatele de fructe şi legume sunt foarte indicate, ajutând la efortul de a slăbire.
Tinctura este contraindicată în primele săptămâni de sarcină şi persoanelor care suferă de diaree cronică şi acută. Se consumă doar diluată cu un alt lichid, fie apă sau alt tip de suc, niciodată în stare pură, deoarece creează probleme grave de sănătate, precum vomă, diaree cronică, probleme respiratorii, iritarea mucoasei gâtului, arsuri de stomac şi chiar ulcer.
Socata
5-10 flori de soc se amestecă cu 1/2 l de apă, 250 g zahăr şi 5 felii de lămâie. Pentru grăbirea fermentării se pot adăuga câteva boabe de orez.Se lasă o zi sau două la temperatura camerei să se pătrundă. Rezultă o băutură răcoritoare care întăreşte sistemul imunitar şi vindecă simptomele răcelii.
Citește pe Antena3.ro