Secretarul de stat Mihaela Toader, la Dubrovnik : Coeziunea ne face mai puternici în interiorul Uniunii, dar și mai puternici, ca o familie, în exteriorul ei
Eugen Nicolicea, critici dure la adresa ministrului Justiției, Tudorel Toader: Se lăuda cu ce lucruri nu a făcut
Învăţătorul din Iaşi care a corectat scrisul corect al unui copil va fi trimis într-un program de evaluare
Jurnalul îţi oferă colecţia "Esoterica: Dispariţii misteriose, viaţă după moarte, fenomene inexplicabile petrecute în România
Un britanic ar fi fost vindecat de HIV, după un transplant cu celule stem. Este al doilea caz din lume
Ce spun reprezentanţii SANADOR despre starea de sănătatea a Andreei Bălan, după stopul cardio-respirator suferit în timpul operației de cezariană
Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, înhumat sâmbătă în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală
Filmul ”Maestrul și Margareta” în premieră europeană la BIFF, în prezența regizorului Michael Lockshin
Cristian Măcelaru încheie astăzi un masterclass de interpretare dirijorală, instrumentală și de aprofundare în studiul muzicii
Trei jurnalişti, printre care un român, anchetaţi de FSB pentru că ar fi trecut "ilegal" frontiera dinspre Ucraina în Kursk
Tactici de „înșelare”: Războiul din Ucraina schimbă modul în care se antrenează armatele statelor aliate
Adevărul sub asediu, manipulare zilnică, falsul este noua realitate. Ai curajul să descoperi adevărul ascuns?Ciprian Demeter