Povestea transformării unei banale saline într-o „bază intergalactică” a început cu un vis ce s-a transformat în realitate, din anul 2005, cu doar câteva ingrediente: inspiraţie, imaginaţie, voinţă şi fonduri PHARE. Astăzi, Salina Turda primeşte 700.000 de turişti anual, iar popularitatea acestei minuni a depăşit de mult timp graniţele României. Zona s-a dezvoltat şi continuă să se ridice noi spaţii de cazare şi de agrement, în jurul salinei, care atrag ca un magnet vizitatori din întreaga ţară şi din străinătate. Toţi vor să vadă minunea demnă de a concura cu orice bază stelară din filmele SF. Iar toate acestea sunt posibile pentru că oamenii locului au considerat că se poate face aşa ceva şi în România!
Salina Turda este, astăzi, un exemplu de succes în turismul din România, arătând că se poate transforma orice loc într-o atracţie de nerefuzat. Este şi „bază intergalactică”, şi loc de joacă pentru copii şi adulţi, şi spaţiu pentru relaxare, şi bază de tratament, şi un adevarat muzeu al mineritului în sare. În inima Transilvaniei, Salina Turda funcţionează ca liant între toate zonele turistice, de la Oradea la Sighişoara, de la Braşov sau Sibiu, către Deva şi Hunedoara. Pe oricare dintre circuitele turistice importante ale Transilvaniei, se poate face măcar un popas la Salina Turda. Sau din fiecare zonă turistică se poate face măcar o excursie de o zi aici. În anul 2005, istoria salinei s-a schimbat, după ce oamenii gospodari ai locului au accesat fonduri europene, nu pentru reparaţii superficiale, ci pentru un proiect grandios, care a fost realizat şi a devenit celebru. Salina Turda este societate pe acţiuni, având acţionar unic Primăria Municipiului Turda.
Modernizare prin programul PHARE
Ideea care unora li se putea părea absurdă în România, aceea de a transforma o salină într-o „bază stelară”, a fost implementată întocmai, aşa cum a fost concepută, dovedindu-şi eficienţa. „Aceasta a fost ideea, încă de la început, de la conceperea proiectului. S-au accesat fonduri PHARE, în 2005, şi proiectul s-a realizat. Din încasările salinei, noi, ca societate comercială, am renovat şi Hotelul Potaissa, care se află la circa cinci kilometri distanţă, în Turda. Hotelul include un complex balnear la fel de spectaculos, piscine cu apă dulce şi cu apă sărată adusă direct din mină. Apa este transportată cu cisterne, direct în bazinul de la SPA”, a explicat, pentru Jurnalul, Cătălina Podar, director de Marketing al Salinei Turda.
O istorie de... 13 milioane de ani
Este la fel de uimitoare şi istoria locului care astăzi surprinde prin decorurile futuriste şi îndrăzneala de a crea şi de a aduce ceva din viitor într-o aparent banală mină de sare. Se presupune că exploatarea sistematică a sării la Turda a început în perioada ocupaţiei romane în Dacia, făra a exista însă documente sau mărturii arheologice care să ateste existenţa acestor exploatări. Apariţia sării la suprafaţă, ca urmare a erodării de către Valea Florilor şi Valea Sărată a rocilor sterile situate în acoperişul zăcământului, a făcut ca prezenţa ei să fie cunoscută din cele mai vechi timpuri. Exploatarea sistematică a zăcământului a început prin lucrări miniere de suprafaţă şi mai târziu în subteran. „Depunerea formaţiunilor cu sare din bazinul Transilvaniei a avut loc în Badenianul mediu Wielician. Vârsta absolută atribuită depozitelor salifere din Transilvania este de 13,6…13,4 milioane de ani. Sedimentarea sării a avut loc în bazine marine izolate, în condiţii de climat cald şi relativ umed, cu slabe tendinţe de aridizare, pe fondul unei subsidenţe active. Evoluţia tectonică ulterioară a bazinului a determinat formarea de cute alungite orientate aproximativ N-S, dispuse în estul, respectiv vestul Depresiunii Transilvaniei, în axul cărora este cantonată sarea, sub forma unor sâmburi ce ajung până la suprafaţă”, spun specialiştii care au făcut cercetări la Salina Turda. Zăcământul de sare de la Turda aparţine aliniamentului de vest, care se dezvoltă începând din Maramureş, în nord, până în zona Sibiului, la sud. Aceluiaşi aliniament îi aparţin şi zăcămintele Ocna Dej, Sic, Cojocna, Valea Florilor şi Ocna Mureş. Situat în partea de N-E a oraşului, zăcământul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 45 km2. Grosimea medie a sării se situează în jurul valorii de 250 m. Urmele unor exploatări, despre care s-a presupus că ar data din perioada romană, au fost întâlnite în Valea Sărată, pe versantul nord-vestic al văii când, în 1862, galeria de trasaj a minei Ghizela a interceptat o lucrare minieră subterană despre existenţa căreia nu s-a ştiut nimic în momentul proiectării respectivei galerii. Camerele de exploatare aveau formă de piramidă, erau situate una lângă alta şi erau despărţite între ele printr-o împletitură de nuiele. De la retragerea aureliană până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracţia sării ar fi continuat.
Pe urmele mineritului din preistorie
Cea mai indicată modalitate de documentare este chiar la faţa locului, unde se poate înţelege cel mai bine valoarea istorică, geologică, turistică şi curativă a Salinei Turda. De la finalul anului trecut s-a redeschis accesul prin strada Salinelor nr. 54B, în urma finalizării lucrărilor de modernizare. Vizitatorii mai trebuie să ştie că intrarea este gratuită pentru copiii cu vârsta sub trei ani, preţul biletului este 15 lei pentru elevii şi studenţii la cursuri de zi, în baza carnetului sau a legitimaţiei. La fel şi pentru persoane cu dizabilităţi, cu însoţitorii acestora, precum şi pentru pensionari, care trebuie să-şi dovedească această calitate cu talonul de pensie. Pentru ceilalţi vizitatori, preţul unui bilet este 30 de lei.
Hotelul Potaissa ne aparţine, ca şi bazinul olimpic de înot didactic din Turda. Investiţia în hotel este a saline
Potaissa SPA Center de la Turda
Centrul SPA al Salinei Turda se află în incinta Hotelului Potaissa, din Turda. Turiştii au la dispoziţie o piscină cu apă dulce, încălzită la 28-30 de grade, trei jacuzzi, dintre care unul cu apă rece, două tipuri de saună (umedă şi uscată) şi o sală de fitness cu echipamente profesionale. Potaissa SPA este un centru modern, amenajat după ultimele tendinţe în domeniu, care oferă oaspeţilor şi o piscină specială, cu apă sărată, adusă direct din salină, care se poate folosi şi pentru diverse tratamente balneare. Atractivă este şi amenajarea centrului SPA, ce aminteşte, deloc întâmplător, de „baza intergalactică” de la Salina Turda, căreia, de altfel, îi aparţin hotelul şi centrul SPA.