Jurnalul.ro Auto 10.330 autovehicule noi, înmatriculate luna trecută, cu 20% mai multe decât în februarie 2021

10.330 autovehicule noi, înmatriculate luna trecută, cu 20% mai multe decât în februarie 2021

În România au fost înmatriculate în februarie 10.330 autovehicule noi, cu 20,3% mai multe decat in luna similară a lui 2021.

Potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), din cele 10.330 de autovehicule noi înmatriculate, 8.616 au fost autoturisme, a căror creștere față de luna februarie 2021 este de 24,9%.

Topul 5 al mărcilor înmatriculate în luna februarie este format din Dacia (2.145 unități), Hyundai (828 unități), Skoda (696 unități), Volkswagen (693 unități) și Ford (647 unități).

În primele două luni ale acestui an, autoturismele noi înregistrează o creștere de 39,2%.

Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 49.043 unități înmatriculate în ianuarie și februarie 2022, înregistrează o scădere de 24,2% comparativ cu perioada similară din 2021.

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus, precum și vehicule speciale), se înregistrează un volum de 1.714 unități în luna februarie 2022, cu 1,2% mai mare față de februarie 2021 și un volum de 3.276 unitîți înregistrat în cele două luni ale lui 2022, în scădere cu 1,1% față de perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, vehiculele comerciale rulate înregistrează o variație negativă de 31,2% față de aceeași perioadă a anului anterior.

În ceea ce privește motocicletele, scuterele și ATV-urile noi, în februarie 2022 se înregistrează o creștere de 40% pe un volum de 448 unități, raportat la cele 320 unități înmatriculate în februarie 2021, iar la nivelul celor două luni din acest an se înregistrează o creștere de 38,3% față de aceeași perioadă a anului anterior.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri