Iată câteva lucruri mai puțin cunoscute din viața sa, multe dintre ele recunoscute și în interviul cu Eugenia Vodă:
1. Numele din buletin al actorului este Dumitru R. Rădulescu.
2. Provenea dintr-o familie de negustori. A avut doi frați. Unul a fost colonel, iar celălalt, pilot de aviație.
4. "Colecţiona televizoare. Cred că avea 20, puse unul peste altul. Am alergat cu el două zile prin Moscova să caute televizoare. Până a găsit unul, cred că a căutat 1.000... Mă duceam într-un colţ şi râdeam singur!", a povestit George Mihăiţă, potrivit comentator.ro.
5 .A fost foarte sărac. A apucat foametea din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În copilărie avea voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate şi o pâine. A spus-o artistul în emisiunea "Profesioniștii".
6. A fost pugilist, chiar unul cu performanțe notabile. A obținut o stea de aur la un campionat de box în Râmnicu Vâlcea. A luptat în ring la categoria mijlocie.
7.Mama sa nu-i dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea că e prea mic şi că pe scenă apar femei dezbrăcate pe care "e rușine" să le vadă.
8. A debutat ca actor amator la 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1956 a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa “Steaguri pe turnuri” (unde îl juca pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. Între timp a fost remarcat de Sică Alexandrescu, ceea ce a marcat și debutul carierei sale. Regizorul Liviu Ciulei l-a numit „actor de geniu”.
9. Dem Rădulescu a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.
10. Fiica lui a fost selectată să joace în sitcomul "În familie". A fost căsătorit cu actriţa Paula Rădulescu, de care mai apoi a divorțat și s-a căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu, eleva sa de la I.A.T.C. Cei doi au avut împreună o fiică, Irina Rădulescu, care a devenit actriţă, devenind colegă cu mama ei. Tânăra a fost acceptată în serialul “În familie”, însă nu a mai jucat. În prezent este angajată la Teatrul Mic, notează dcnews.ro.