Jurnalul.ro Ştiri Justitie 11 persoane au fost audiate în cazul jurnaliștilor bătuți într-o pădure din Suceava

11 persoane au fost audiate în cazul jurnaliștilor bătuți într-o pădure din Suceava

11 persoane implicate în cazul jurnaliștilor și a activistului de mediu agresați într-o pădure din Suceava au fost audiate, anunță comisarul Georgian Drăgan din cadrul IGPR.că

Georgian Drăgan a anunțat că, deși persoanele vătămate „au oferit informații vagi cu privire la agresori”, polițiștii au identificat și depistat deja 11 persoane, implicate în eveniment. Acestea au fost duse la sediul Poliției, pentru audieri.

Reprezentantul IGPR a precizat că, în lipsa plângerilor prealabile, polițiștii s-au sesizat din oficiu, joi, și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

„Cu persoanele vătămate s-a relaționat permanent și, având în vedere că au venit în București, au fost îndrumate să se prezinte la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, din Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru a depune plângere prealabilă, necesară, așa cum am precizat anterior, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Fac precizarea că cele 3 persoane vătămate s-au prezentat la sediul Direcției de Investigații Criminale, astăzi, în jurul orei 14.00”, a declarat vineri Georgian Drăgan.

Acesta a precizat că cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Un jurnalist și un activist de mediu au fost bătuți de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri. Cei doi erau însoțiți de un alt jurnalist.

„Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, au relatat, pe Facebook, cei de la Greenpeace România.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri