Jurnalul.ro Timp liber 13 august - Ziua internaţională a stângacilor: Idei preconcepute, mituri și diferențe

13 august - Ziua internaţională a stângacilor: Idei preconcepute, mituri și diferențe

Aproximativ 10% din populația lumii este stângace. 87% sunt dreptaci, iar restul ambidextri sau „micști”.. Ziua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.

În anul 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor ("Left-Handers Club") cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit site-ului www.lefthandersday.com. În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, asemenea unui eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.

La sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 au fost publicate două studii în prestigioase reviste ştiinţifice - Nature şi New England Journal of Medicine. Cercetătorii susţineau faptul că dreptacii trăiesc în medie cu nouă ani mai mult decât stângacii. ''Aceasta nu înseamnă că utilizarea mâinii stângi implică un risc de moarte prematură'', spuneau atunci cei doi autori ai studiului, Diane Halpern şi Stanley Coren. Însă, potrivit aceloraşi cercetători, tot stângacii ar fi de cinci ori mai susceptibili să moară într-un accident. Unul din motivele invocate este că lumea este făcută pentru dreptaci, niciun instrument nefiind conceput pentru stângaci. Un alt motiv ar fi că stângacii ar fi mai susceptibili să dezvolte probleme neurologice sau imunitare. S-a dovedit că acele studii aveau concluzii nefondate.

Intervievat de BBC în 2013 în legătură cu studiile respective, Chris McManus, profesor de psihologie la University College of London, a arătat că ''greşeala lor a fost că s-au ocupat doar de morţi''. În studiile lor, Halpern şi Coren au analizat bazele de date ale unor persoane decedate. Statisticile nu sunt reale fiindcă la sfârşitul secolului al XX-lea numărul stângacilor a crescut mult în statistici, ca urmare a faptului că au fost în sfârşit acceptaţi de societate.

Se mai spune că stângacii câştigă mai puţini bani decât dreptacii, afirmaţia aparţinând cercetătorilor de la Universitatea Harvard. Studiul lor, apărut în decembrie 2014, în Journal of Economics Perspectives, indica faptul că stângacii ar câştiga cu circa 10-12% mai puţin decât dreptacii (în situaţie socială echivalentă). Autorul studiului explica acest lucru prin perfomanţe mai slabe ale stângacilor la testele de inteligenţă. El considera că între 20-28% dintre ei ar fi mai puţin dotaţi din punct de vedere intelectual, de două ori mai mult decât în cazul dreptacilor. Rezultatele vizează stângacii cu mame dreptace, la care învăţarea prin imitaţie în copilărie este mai complicată.

În 2011, Wall Street Journal scria despre probabilitatea crescută ca stângacii să prezinte schizofrenie, iar alte studii afirmau că s-a constatat că stângacii sunt mai înclinaţi către tulburări ale stării de spirit, dislexie şi deficienţe de atenţie.

Specialiştii şi-au pus întrebarea dacă la originea problemei nu se află conceptul de asimetrie cerebrală, adică implicarea inegală a celor două emisfere ale creierului. La dreptaci, dominantă este emisfera stângă (cea care asigură îndeosebi limbajul), la fel ca în cazul a 70% dintre stângaci. Însă, potrivit psihiatrului Metten Somers, ceilalţi 30% ar avea emisfera dreaptă dominantă sau o simetrie între cele două emisfere. Tocmai un creier simetric ar creşte riscul unor tulburări mentale, aprecia medicul.

În schimb, stângacii ar fi avantajaţi în sport. În lupte, tenis şi, în general, în toate sporturile unde trebuie înfruntat un alt jucător, ei pot fi un adevărat coşmar. Câteva studii realizate pentru scrimă şi box au arătat că stângacii au un avantaj faţă de adversari fie şi numai pentru faptul că dreptacii au parteneri de antrenamente tot dreptaci, iar mişcările stângacilor îi pot surprinde uşor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri