x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Lumea surprinzătoare a stângacilor. 87% din populația Pământului e dreptace

Lumea surprinzătoare a stângacilor. 87% din populația Pământului e dreptace

de Paul Bardasu    |    25 Ian 2024   •   06:20
Lumea surprinzătoare a stângacilor. 87% din populația Pământului e dreptace

Suntem diferiți și asta se vede și când ne folosim mâinile și picioarele. Membrul dominant se observă încă de la vârste fragede și în lume există persoane dreptace, stângace, ambidextre (care folosesc cu aceeași îndemânare atât mâna dreaptă, cât și pe cea stângă la toate activitățile), dar și persoane așa-numite „mixed-handed”, care folosesc cu mai multă îndemânare mâna stângă la unele activități, iar mâna dreaptă la altele. 

Cercetătorii, citați de doc.ro, nu au descoperit un motiv care îi determină pe unii dintre oameni să devină stângaci, însă susțin că ar fi o combinație a unor factori genetici cu factori care țin de mediu. Stângacilor li se atribuie diverse calități sau defecte. În trecut, copiii care erau în mod natural stângaci erau forțați să-și folosească mâna dreaptă, dar în zilele noastre  fiecare persoană este încurajată să fie așa cum este. Factori care pot influența dezvoltarea stării de a fi stângaci includ influențele hormonale, poziția fătului în uter și mediul în care trăiesc oamenii. De exemplu, nivelurile diferite de hormoni în timpul dezvoltării fetale pot afecta dezvoltarea creierului și pot influența preferința pentru o anumită mână. De asemenea, poziția fătului în uter și presiunile exercitate asupra acestuia pot juca un rol în dezvoltarea lateralității. Un studiu asupra mamelor și copiilor a arătat că femeile care erau deprimate sau stresate în timpul sarcinii aveau mai multe șanse să aibă copii stângaci sau „mixed-handed”. În alte studii, bebelușii cu greutate mică la naștere sau ale căror mame erau mai în vârstă au avut mai multe șanse să se nască stângaci. Un studiu mai vechi a constatat că aproximativ 21% dintre gemeni, atât fraterni, cât și identici, sunt stângaci.

Caracteristici mai neplăcute ale stângacilor

Cert este că creierul stângacilor este diferit de cel al dreptacilor, pentru că oamenii folosesc într-un alt mod partea stângă și dreaptă a creierului. Se pare că oamenii stângaci care trec printr-un accident vascular cerebral se recuperează mai repede, însă motivul este neclar. Diferențele între stângaci și dreptaci în ceea ce privește performanțele intelectuale sunt însă minime și nu există dovezi solide care să sugereze că o grupă ar fi superioară celeilalte. 

Anumite studii relevă faptul că persoanele care se folosesc predominat de mâna stângă sunt mai predispuse la anumite boli: studiile observaționale relevă că oamenii stângaci sunt mai predispuși să fie schizofrenici, alcoolici, delincvenți, dislexici și să aibă boala Crohn și colită ulcerativă precum și unele dizabilități mintale. Un alt studiu a arătat că femeile stângace aveau un risc mai mare de cancer de sân decât dreptacele, în special după menopauză.

În plus, scrisul lor poate fi mai urât și mai dezordonat, din cauză că li se predă de către o persoană dreptace, iar tehnicile de prindere a stiloului și formarea literelor sunt diferite. Un studiu mai vechi sugera că stângacii au o speranță de viață mai scăzută și că provoacă mai multe accidente de mașină, însă mai multe studii ulterioare au dezmințit aceste afirmații, iar oamenii de știință s-au pus de acord că, în general, a fi dreptaci sau stângaci nu are niciun efect asupra duratei de viață.

16 lucruri despre stângaci

- Aproximativ 10% din populația lumii este stângace. 87% sunt dreptaci, iar restul ambidextri sau „micști”.

- Persoanele stângace au tendința de a-și folosi mai mult emisfera dreaptă a creierului. Emisfera dreaptă este cea căreia îi corespund abilitățile care țin de orientarea în spațiu, de procesarea imaginilor vizuale precum și de perceperea muzicii.

- Stângacii par să atingă pubertatea cu 5 luni mai târziu decât persoanele dreptace.

- Se pare că oamenii stângaci au performanțe impresionante la capitolul sport, fie că este vorba despre fotbal, tenis, înot, box sau baseball (ne amintim că Hagi a fost cel mai bun). Cercetătorii spun că acest lucru se întâmplă pentru că sportivii, fie ei stângaci sau dreptaci, se antrenează de obicei împotriva adversarilor dreptaci.

- Statistic vorbind, se pare că absolvenții de facultate stângaci au șanse cu 26% mai mari să devină bogați, în comparație cu colegii lor dreptaci.

- Femeile care rămân însărcinate după vârsta de 40 de ani au șanse mai mari să nască un copil stângaci, față de cele care dau naștere unui copil la 20 de ani.

- Un studiu recent a scos la iveală faptul că persoanele stângace sunt mai talentate la matematică și arhitectură. De asemenea, acestea sunt mai pricepute și la capitolul exprimării verbale.

- Un alt studiu realizat de curând a descoperit că stângacii sunt mai predispuși la alergii și astm decât dreptacii.

- Oamenii de știință susțin că dacă un stângaci nu își mai poate folosi mâna dominantă, se adaptează mult mai ușor folosind mâna dreaptă, spre deosebire de un dreptaci, pentru care adaptarea este mai anevoioasă.

- Persoanele stângace sunt mai predispuse la insomnie. De asemenea, pot fi mai predispuse la tulburarea de mișcare periodică a membrelor, care îi face să le zvâcnească involuntar brațele și picioarele în timp ce dorm. Într-un sondaj pe 100 de pacienți de la o clinică pentru tulburările de somn, cercetătorii au descoperit că 69% dintre dreptaci zvâcneau în timp ce dormeau, în timp procentul de stângaci care făcea acest lucru era de 94%.

- Persoanele stângace au capacitatea de a vedea mai bine pe sub apă, în comparație cu dreptacii.

- O altă cercetare științifică a concluzionat că oamenii stângaci procesează emoțiile diferit, în sensul că aceștia tind să își piardă cumpătul mai repede decât dreptacii.

- Femeile au șanse mai mari cu 4% să fie stângace, în comparație cu bărbații.

- Mulți dintre intelectualii lumii au fost stângaci. Printre aceștia se numără Isaac Newton, Charles Darwin și Benjamin Franklin.

- Studiile în domeniu au descoperit o legătură între trauma la naștere sau chiar în timpul nașterii și șansele sporite de a fi stângaci.

- Stângacii sunt mai independenți și perseverenți, asta pentru că sunt învățați să supraviețuiască într-o lume a dreptacilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×