Jurnalul.ro Sport 14 fotbaliști ucraineni refugiați au fost preluați de Federația Română de Fotbal

14 fotbaliști ucraineni refugiați au fost preluați de Federația Română de Fotbal

În cadrul campaniei „Pentru fotbal, pentru viață!”, Federația Română de Fotbal a preluat în acest weekend, din vama Sighetu Marmației, un grup de 14 refugiați, cu vârste cuprise între 16 și 18 ani, plecați din zone intens bombardate precum Kiev, Ivano-Frankivsk și Lvov.

Cei 14 sunt jucători de futsal au fost așteptați la punctul de frontieră de reprezentantul FRF Daniel Petcu, Grow Manager, și au fost îmbarcați într-un microbuz cu destinația Timișoara. Acolo sunt cazați și li se vor oferi toate condițiile prin amabilitatea Prefecturii și a Universității Politehnice din Timișoara.

Refugiații au o stare de sănătate bună și doresc să își continue activitatea sportivă, ceea ce va fi posibil prin implicarea FRF. Integrarea socială și sportivă a refugiaților este una dintre misiunile campaniei „Pentru fotbal, pentru viață!”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fotbalisti ucraineni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri