Fructele fac parte dintr-o alimentație echilibrată și pot fi incluse fără probleme într- dietă de reducere a greutății corporale.
Specialiștii recomandă consumul regulat de fructe bogate în fibre, vitamine și antioxidanți, care pot susține sațietatea și sănătatea generală.
Iată câteva dintre cele mai bune opțiuni pentru cei care încearcă să slăbească
1. Portocale
Portocalele pot fi o alegere excelentă în dietele de slăbit. Sunt bogate în vitamina C și conțin fibre care ajută la menținerea senzației de sațietate pentru mai mult timp.
2. Avocado
Avocado este foarte sățios. Consumul regulat poate contribui la reducerea poftei de mâncare pe parcursul zilei. Unele studii au arătat că persoanele care includ avocado într-o dietă hipocalorică pot pierde în greutate și își pot îmbunătăți nivelul trigliceridelor din sânge.
3. Kiwi
Kiwi este bogat în vitaminaele C și K, folat și fibre. Conține actinidină, o enzimă care susține digestia și reduce balonarea. De asemenea, poate scădea tensiunea arterială.
4. Mere
Merele au conținut ridicat de fibre și apă. Au puține calorii și oferă o senzație de sațietate prelungită.
5. Pere
Perele sunt asemănătoare merelor din punct de vedere nutrițional: sunt bogate în fibre și sărace în calorii. Conțin fructoză și sorbitol, compuși care pot contribui la reglarea tranzitului intestinal.
6. Grapefruit
Grapefruitul este apreciat pentru conținutul redus de calorii și cantitatea mare de apă și fibre. Consumat în salate sau alături de legume verzi poate ajuta și la o absorbție mai bună a anumitor minerale, precum fierul.
7. Semințe de rodie
Semințele de rodie sunt mici dar foarte nutritive. O cană furnizează aproximativ 6 grame de fibre și un sfert din necesarul zilnic de vitamina C.
8. Căpșuni
Căpșunile sunt bogate în vitamina C și fibre, având un conținut caloric redus. Pot fi adăugate în salate, iaurturi sau consumate ca gustare simplă.
9. Afine
Afinele sunt o sursă excelentă de fibre și antioxidanți, inclusiv vitaminele C, A și beta-caroten. Sunt sățioase șisărace în calorii, fiind ideale pentru smoothie-uri sau cereale.
10. Pepene roșu
Pepenele roșu are un conținut ridicat de apă, ceea ce contribuie la hidratare și instalarea rapidă a senzației de sațietate.
11. Zmeură
Zmeura are un conținut impresionant de fibre, 8 grame la o cană. Este bogată în antioxidanți și vitamina C.
12. Piersici
Piersicile sunt aromate, hidratante și relativ sărace în calorii, mai ales dacă alegi fructe de dimensiuni mai mici. Conținutul mare de apă contribuie la senzația de sațietate.
13. Prune
Prunele sunt dulci, suculente și conțin fibre și apă.
14. Papaya
Papaya este un fruct tropical cu puține calorii și un conținut ridicat de vitamina C și fibre. Este hidratant, răcoritor și poate contribui la menținerea sațietății, potrivit longevitymagazine.ro.