Peste 16,7 milioane de euro vor fi alocați, începând de astăzi, pentru investiţii necesare prevenirii şi combaterii pestei porcine africane şi refacerii potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de catastrofe naturale, transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Din 11 mai 2020, ora 9:00, vor fi primite proiecte pe sM 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma alocată pentru beneficiarii publici fiind de 4.750.000 euro, iar pentru cei privaţi, în cadrul aceleaşi submăsuri, de 8.289.804 euro.
Sesiunea de primire de proiecte va fi deschisă până la 31 iulie 2020, ora 16:00.
Din suma totală alocată beneficiari publici, de 4,75 milioane de euro, cele mai multe fonduri vor fi destinate pentru achiziţia de instalaţii de dezinfecţie, respectiv 2,31 milioane de euro, urmate de 1,7 milioane de euro pentru autoutilitare, probe şi dotare laboratoare, iar pentru camere frigorifice - 740.000 de euro.
"În ceea ce priveşte sM 5.1 ce se adresează beneficiarilor publici facem precizarea că între investiţiile eligibile se numără instalaţiile de dezinfecţie şi dezinsecţie, autoutilitarele pentru transportul probelor, dotarea laboratoarelor, achiziţionarea de camere frigorifice. Plafonul maxim al acestei submăsuri este de 100.000 euro/proiect, pentru echipamentele şi instrumentarul de determinare şi diagnostic, mijloace specializate de transport a probelor, respectiv 20.000 euro/proiect, în cazul camerelor frigorifice, iar pentru pentru investiţii în instalaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie este prevăzută o valoare de 30.000 euro/proiect. Pentru această categorie, rata sprijinului public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile, iar în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv există o legătură între investiţie şi potenţialul de producţie şi autoritatea publică acţionează în numele diferiţilor fermieri şi se demonstrează caracterul colectiv al investiţiei, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile", precizează MADR.
În cazul beneficiarilor privaţ, fermieri sau grupuri de fermieri, sunt eligibile investiţiile în instalaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie, achiziţia de echipamente pentru asigurarea biosecurităţii şi a infrastructurii sanitare, construcţia de garduri de protecţie, racordarea la utilităţi.
Fiecare proiect poate beneficia de maximum 250.000 de euro. "Menţionăm că rata sprijinului public nerambursabil pentru fermierii constituiţi în forme asociative este de 100%, iar pentru fermierii individuali sprijinul este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile".
Sprijinul acordat urmăreşte creşterea capacităţii de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă, ca urmare a răspândirii pestei porcine africane.
În privința sM 5.2 - Sprijin pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale, suma alocată este 3.677.431 euro.
Beneficiarii pot fi fermieri persoane fizice, cooperative agricole şi grupuri de producători.
Fondurile acordate prin această submăsură vor contribui la refacerea potenţialului de producţie afectat de PPA, fiind finanţate achiziţiile de animale de reproducţie, atât pentru repopularea şi refacerea efectivelor de suine, cât şi pentru reprofilarea exploataţiei cu alte specii de animale.
Pot fi eligibile şi costurile cu extinderea şi modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale.
Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% şi nu va depăşi o valoare de 200.000 euro/proiect.